Nu pot evita ecoul știrilor. Sirene, bubuituri. Pe masă, Război și pace îmi devine refugiu. Nu e prima dată când o citesc, dar acum paginile au altă greutate. Tunurile din Borodino acoperă artileria din Donbas, iar Moscova lui Tolstoi mă ține departe de iarna asta. Vecina de la doi îmi aduce o pâine. Fiul ei e pe front. Îi spun că citesc ca să uit, ea răspunde: Nu uita, citește ca să-ți aduci aminte altfel. Seara, cu aburul ceaiului și literele vechi, înțeleg. Războaiele se repetă, singura armă e să rămâi uman.
Elena Fermuș
Oameni, oameni. Făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, așa am citit undeva, cândva, după ce-am învățat alfabetul. Așa-mi spusese și bunica. Și că El e bun. Mi-am zis atunci, că n-am de ce să mă tem în viață, cu-atâția Dumnezei pe pământ. Albi, negrii, tineri, bătrâni; și toți buni. Oameni. Am crescut. Într-o zi am văzut un câine bătut crunt. În alta, un copil înfometat. Un bătrân părăsit. O armă. Lacrimi. Aproape am îmbătrânit și încă mai citesc. Oameni, oameni. Dar mulți au uitat ce sunt.
Aurelian Țolescu
Era nebun după cărți și citit. Când venea acasă, înainte de '89, bătea toate anticariatele și cumpăra cărți cu nemiluita, mai ales din cele cu tematică filosofică sau religioasă. Revenind într-o zi din turul lui, mama îl întrebă din bucătărie: a fost bine la plimbare, ai găsit vreo carte bună? Da mamă, am găsit una extraordinară, dar nu am bani suficienți să o cumpăr. Cât îți mai trebuie, că îți dă mama. Păi, mamă, eu am vreo 200 de lei, mi-ar mai trebui vreo 4.800. Săraca mama, a scăpat oala cu mâncare din mână.
