Ce putea să-i lase o babă sonată? Așa o numeau rudele pe Tușa care murise singură la 105 ani. S-a dus la deschiderea testamentului ce prevedea o vizită obligatorie la casa defunctei din curiozitate. Nu-și mai amintea de Tușa. Casa mirosea a stătut, deși curată și în bună ordine. Scările au scârțâit sub pașii ei în întuneric. A deschis ușa de la subsol și în încăperea ticsită de cărți a văzut cele două fotolii muștar. O doamnă elegantă citea dintr-o carte și o fetiță asculta atent ronțăind un biscuit cu scorțișoară.
Paula Butnariu-Bompa
Mereu cu nasul în telefon devenise un puber rebel. Se plictisea ușor, avea mereu ton iritat. I l-au interzis 2 săptămâni. Ofuscat, s-a dus la bunici: fără televizor, se culcau cu găinile, dar măcar mânca gogoși. S-a trezit în zori, a ajutat-o pe măița la hrănit găini, strâns ouă, făcut pâine. Cu tataie a făcut un raft cu 3 polițe pentru cărțile din pod. Una dintre ele nu încăpea defel. Pe seară a luat-o la răsfoit. Bunica i-a zis: să nu stai mult, să nu îți strici ochii. Pe la două noaptea încă foșneau paginile.
Andra Toropoc
Nu se îngrașă porcul în ajun, lasă alea din mână măcar cât stai la masă, mă dojenea când bucățele îmi alunecau pe paginile răsfoite înainte de examene. Știi că am superstiții, bodogăneam cu gura plină, pe ce cade gălbenușul, aia-mi pică. Ofta, nici nu văzusem că în dimineața aceea nu mâncam ou. Am venit fericită, luasem notă bună, bunico, poimâine mai am unul, să-mi faci la fel dar mai zemos te rog, că azi nu prea aveam semne clare. M-a pupat pe frunte: doar aici ai tot ce-ți trebuie, să nu uiți.
