06.09.2025
Monica Bologa
Tinerii o observă pe bătrână cum stă pe șanț și citește dintr-o carte. Încep să schimbe între ei glume deocheate: tanti nu știe că s-au inventat telefoanele? râde unul, cu voce tare. Altul, mai obraznic: nu vrei să dai o fugă până la muzeu, să te pună lângă cărțile de epocă? Bătrâna îi ignoră. În mijlocul lor, unul mai tăcut, nou-venit în sat, se furișează printre cuvintele lor, încercând să se integreze. Dar nimeni nu știe că seara, înainte de somn, ascunde sub saltea o carte pe care o citește în secret.

Anca Postescu Stancov
Singura fată între 7 frați, mamaia știuse țese, găti, de toate ale casei. Ireal de frumoasă, furase inima farmacistului sosit vremelnic în sat, după rețete vechi. A zis c-o ia, că-i trimite vorbă. Și i-a trimis, un an, 300 de scrisori. Doar carte nu știa. Rușinată și mândră, le-a ferecat în pod, cu inima ei. Acum e în pat, topită de boală dar tot frumoasă, îi citesc rânduri vechi care o cheamă, desenează casa pregătită pentru ea, repetă clar data nunții, imploră răspuns. Apoi tac. Hai, mai citește o dată, maică.

Răzvan Dițescu
Citesc Fight Club. Am găsit-o în anticariat. Îmi place mirosul hârtiei vechi. În fiecare stație ridic ochii de parcă aștept să urce cineva. Nu știu cine. Pagina 51: This is your life and it's ending one minute at a time. Am citit-o de zeci de ori, dar azi sună mai greu. Tot mai citești, maică?, zice bătrâna de vis-à-vis, iar vorbele ei se întipăresc în carte, ca și cum Palahniuk însuși le-ar fi scris. Închid cartea. Geamul vibrează. În reflexie, fața mea clipește o secundă mai târziu decât mine.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2025, grupul are 14.080 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus