I-am întins mâna, să-mi citească, așa, ca într-o joacă. Nu puteam fi mai prejos decât amicele mele. Ele deja fumau, se dădeau cu ruj, își făceau părul cu placa. Aoleu, fetiță, n-am văzut la nime' atâta durere, mi-a spus ghicitoarea, privindu-mi palma. Le auzeam chicotind afară. Ce bine că ele nu-mi aud viitorul, m-aș fi făcut de râs, am gândit. Lor le citise că vor avea bani și soți buni. O să ai doi copii, unul o să moară, o aud. Mi-am strâns pumnul și am fugit. Pe atunci încă puteam strânge pumnul și puteam fugi.
Adina Colțea
Ultima dată când a grăit adevărul tot, n-a închis ochii toată noaptea. Parcă inhalase un fel de venin și frisoane tăioase au scuturat-o fără pic de milă. Nu mai pățise așa. O fi deochi, își zise, căci respirația acelui bărbat mirosea a stârv. Poate ar trebui să mă las, dar nu mă lasă copilu' să mă lipsesc de pumnul de galbeni ce-i pun pe masă. Trecu primăvara și bărbatul apăru iar la ușa cortului. Ai curaj să îmi zici mai departe, o întrebă cu același aer de mumie și-i întinse liniile din palmă.
Monica Liana Radu
Veioza cu abajur filigranat desena vrajă pe pereți. Nu mă ținea în brațe, dar mi-era o căldură de pântec. Citeam alături. Mie-mi dansau în suflet povești cu cireșe la urechi, în timp ce ea călătorea spre lumi nebătute cu pasul de om simplu și bun. Când cireșele se mutau în vis și cartea-mi luneca din mână, veghea-i se muta către un boț de fetiță cu ochi mari. Filele se întorceau până la răsărit, ferind vise și visuri de copil. Mai citesc și azi, printre umbre calde, și-ți simt privirea aburită legănându-mă.
