Zgomotul copitelor de cai, mirosul de iarbă aprinsă și strigătele urmăritorilor se tot apropiau de el. Întunericul ascunzătorii îi dădu un fior rece pe șira spinării. Zvârli pătura sub care stătea în fiecare noapte ca într-un cort, ud leoarcă. Luna se dădea rotundă și se holba la el. Se întoarse din nou către ceata de bărbați înarmați și îi urmări cu frică și curiozitate. Ușa scârțâi ușor. Scăpă lanterna pe covor și cartea alunecă ciufulită că i s-a pierdut rândul. Bunica oftă. Hai, la culcare, măi băiete.
Paula Butnariu-Bompa
O știa de mică, de când avea vreo 10-11 ani. Întâi, micuța o ruga să îi scornească basme noi, apoi îi cerea să îi deslușească tainele celor pe care le citea. O întreba cum să facă rezumatul unor povești, cum să interpreteze mesajele ascunse în cărțile de dragoste, în cele de aventură, în cele rupte din viață, cum să conceapă și să crească, cum să îmbătrânească și să supraviețuiască. Crescuse odată cu ea, învățaseră una de la alta. A.D. 2089: când a întrebat-o unde îi sunt ochelarii, IA s-a crucit.
Carmen Tot
După banchetul de a doișpea m-am urcat în autobuzul greșit, care de fapt era bun, din moment ce m-a adus la bunica. Ea nu aștepta pe nimeni, omul ei drag se dusese, așa că am sărit gardul, am mers la ușa casei și am strigat, am și bătut, dar ea nu mai auzea aproape deloc, de multă vreme. Așa că m-am cățărat până la geamul înalt care în miezul verii era deschis și am văzut-o pe bunica stând pe marginea patului, cu o carte de povești în mână, citind cu voce tare: iar fata împăratului plecă la drum, să-l caute pe prinț.
