În cele ce urmează, Mihai Buzea (n. 1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus zece romane. Cel mai recent roman: Pădurea Vrăjitoarei Mici la Editura Frontiera, 2025, cel mai recent volum de proză scurtă: Dă diriga de băut la Editura Litera, 2025) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Frate, frate, dar brânza-i pe bani, Cea mai frumoasă zi, Un moment de tăcere și A doua planetă albastră - toate textele aici.
*
Delicată sau nu, iată problema, dragi colegi: ce citim? Pare stupidă întrebarea, dar nu este. Că, dacă n-am scrie, ar fi simplu: citim ce ne face plăcere, punctum. Dar, pentru că noi nu doar citim, ci și scriem, ne trezim cu următoarea întrebare, căruia eu i-am zis "problemă", nu știu de ce: îi citim p-ăia marii sau îi citim p-ăia micii?Că, na. Aici sunt două școli de gândire. Prima dintre ele (din care eu nu fac parte), zice să-i citim p-ăi mari. Pe de-o parte, că lectura capodoperelor e o bucurie în sine (asta e absolut corect); pe de altă parte, pentru că citindu-i pe giganți, învățăm de la ei. Ei... aici am dubii mari, foarte mari. Îl citesc pe Mario Vargas Llosa și scriu și eu ca Llosa? Îl citesc pe John Dos Passos și scriu ca el? O citesc pe Harper Lee și scot ceva comparabil cu To Kill a Mockingbird? Aș zice că șansele de a câștiga potul la loteria națională sunt mai mari. Așa că nu. Răspunsul meu la teoria acestei prime școli de gândire este: îi citesc pe giganți ca să mă bucur de cărțile lor, dar nu ca să învăț ceva de la ei. N-aș putea decât să-i imit, să scot jalnice imitații (de altfel... am un dosar întreg de short stories inspirate de Nick Adams al lui Hemingway, mi-e și jenă să mă gândesc că le-o găsi careva, după moartea mea), așa că mai bine îi admir de la distanță, fără intenții competiționale.
A doua școală (din care fac și eu parte) zice să-i citim p-ăi mici. În felul ăsta lumea merge înainte (mai vând și micii câte-o carte-două, se mai aleg și ei c-un cititor-doi), iar eu ca scriitor mă simt bine în pielea mea și-mi pot zice, fericit: "Uite, bă, că și alții-s proști!". Pentru că exact asta-i face pe mari, mari, iar pe mici, mici: cărțile micilor sunt pline de imperfecțiuni, iar în cărțile marilor trebuie să cauți imperfecțiunile cu lupa. Citindu-i pe mici, te poți simți ca la o petrecere cu colegii de clasă - sau mai degrabă ca la o băută cu băieții de la fotbal: ai ratat și tu, dar au ratat și alții. Ai dat și tu la picioare în timpul meciului, dar au dat și ei. În plus - the last but not the least - de la ăi mici chiar înveți, și nu glumesc deloc: observi cu atenție fiecare neajuns al textului și bagi la cap să nu faci și tu la fel. Cu alte cuvinte: te uiți la burta lui și ți-o sugi pe-a ta (în manuscrisul pe care-l ai în lucru, adică). Râzi la titlurile gonflate ale capitolelor lui și pui capitolelor tale titluri mai modeste, mai omenești, mai ca-n viață. Citești scenele lui erotice și le revezi pe-ale tale: le mai scurtezi, le mai moderezi, o bagi mai rar și-o scoți mai des, pe scurt, le aduci la o formă mai bună, mai digerabilă, mai... literară.
Pentru că ăsta-i scopul. Să te apropii, pas cu pas, de ceea ce-ar trebui să fie textul literar, cel cu adevărat literar, chiar dacă știi prea bine că nu-l vei atinge vreodată. Dar drumul până acolo e marele sens, e plăcerea noastră de a scrie.
Frate, frate, dar brânza-i pe bani
1. Printr-a unșpea, ai mei au divorțat în sfârșit. Maică-mea degeaba fusese șefă de promoție dacă se măritase cu primul pe care-l văzuse. Era clar că la bărbați nu se pricepea deloc. Hotărâsem că nu-mi trebuie multă carte ca să învăț cum să n-ajung ca ea, așa că o ardeam mai mult cu practica, spre disperarea maică-mii, care nu înțelegea în ruptul capului de ce, în loc să am, ca toate fetele, un prieten, eu aveam simultan câte doi. Îmi numisem metoda frații Grimm: unu-mi cumpăra tot ce voiam, celuilalt îi dădeam plata. (Monica Ciurea)
Păcat, mare, mare păcat! Cum să strici textul ăsta cu o exprimare atât de neglijentă? "Celuilalt îi dădeam plata"?! În ce limbă-i asta? Păi se poate, Monica?
2. Un junghi ascuțit o făcu să țipe, își duse mâinile la pântec, se opri și simți cum se mișcă, ce puternic ești micuțule, voinicul meu, ne vedem curând, șopti zâmbind, dar nici nu sfârși bine alintul că o durere cumplită o frânse de șale, iar în orele ce urmară lumea ei deveni câmpul lor de luptă, care să ajungă primul în brațele mamei, să primească firul aurit din inima ei, nu se opriră nici când ea, crezând că e doar unul, îl rugă să o cruțe, atunci celălalt, simțindu-se nedorit, îi împinse viața în întuneric. (Ana Maria Butuza)
Superb tot textul, mai puțin "firul aurit". În general, aurul e foarte de evitat într-un text care nu e de copii, și acum nu am în vedere niciun fel de conotație politică.
3. Era o rablă. Fabricată în '72. Frate-miu o avea de ani buni și prin '94 nu știa cum să scape de ea, după ce văzuse toată Europa la volanul ei. Eu devenisem posesor de permis și, ca orice tânăr, visam să am mașina mea. Bani nu aveam. I-am spus lu' frate-miu și a fost de acord să-mi dea rabla. Dar cu 1.000 de dolari, în rate, într-un an. Mi-a convenit atunci, fără să-mi dau seama că în patru ani voi plăti pentru rablă prețul unei mașini noi. Singurii bani ascunși vreodată de soție erau cei pentru reparații. (Aurelian Țolescu)
Ca la aproape fiecare text Țolescu, am râs mânzește. Domnule Țolescu, aveți asemenea umor, încât îmi vine să vă trimit la bibliotecă, să-l citiți pe Molière! Începeți cu "Bughezul gentilom", că n-o să vă pară rău! Și asta o spune un om care toată viața lui a ascuns de soție numai banii de băutură, dar știți de ce? Că n-am mașină. Și, ca orice fost tânăr, nici nu mi-am dorit vreodată mașina mea. Dar, ce e drept, nici pe-a altuia.
4. Pe la 30 de ani m-a încercat o lene abisală. Așa că mi-am dat demisia și am ars-o vreo trei luni pe hedonism: am citit, am scris și am cântat fals la chitară, fără să știu că-mi trăiesc cea mai frumoasă bucată de viață. La vremea prânzului era cam nasol, că aveam un stomac de crocodil veșnic flămând. Mă urcam în 102 și coboram la capăt, unde locuia fratele meu mai mare. Picam fără greș la ora de masă și căpătam o farfurie plină. Când mi-a zis-o p-aia cu brânza am crezut că am fost adoptată. Și m-am dus la serviciu. (Siranuș Hakobian)
Foarte bine aici: "fără să știu că-mi trăiesc cea mai frumoasă bucată de viață". Final care ar fi încheiat rotund textul: "Când mi-a zis-o p-aia cu brânza m-am dus la serviciu".
Cea mai frumoasă zi
1. Pentru Ana, fetița cu trup obosit și ochi căzuți, a fost când Toby i-a lins mâinile paralizate, deși n-a simțit nimic până nu i-a atins și năsucul cârn. Atunci a fost un tremurat, un zâmbet ivit spontan pe fața crispată, o bucurie, ceva ce nu simțise niciodată. Poate așa arată râsul, dar ei nu i-a ieșit decât un sunet lugubru. Las-o în pace pe Ana, ea nu simte nimic. Nu te atinge de ea. Voia să le spună să nu-l certe pe Toby, ea simte, ea aude, ea înțelege chiar și atunci când îi zic subnormală, cretină sau gunoi. (Ina Moldoveanu)
E bine, e foarte bine, dar am o întrebare: cine spune povestea? Cine este cel sau cea care știe ce simte Ana sau ce vrea ea să spună?
2. ... a fost, de fapt, o noapte. La maternitate, o asistentă m-a trimis acasă: mai durează, tăticule, vino mâine pe la zece. Mi-am amintit că Mișu stă pe-aproape. Ce bine-ai picat, nea Grigore, tocmai veni și Stamate, cu o damigeană de zaibăr. Toată noaptea am ales nume. O să semene cu doamna Cocuța. Breton, ochi albaștri, Cleopatra să fie. Du-te, bă, cu filmele tale americane. Un nume românesc îi trebuie lui Șefu. Când am revenit, pe trei cărări, la maternitate, Oana mea avea trei ore de viață, deja. (Paul Dârvariu)
Of, maestre, maestre. Ce-oți avea toți bărbații? De vă îmbătați fix când vi se naște primul copil? Eu am fost cuminte. M-am îmbătat în anul precedent. Tot anul. Chiar, de ce nu scriu povestea asta?
3. O știa toată cancelaria. Cei tineri se fereau să-i iasă în cale. Dacă-i cereai un banal serviciu sau o informație, își cobora ochelarii pe nas, te privea coborâtă din sfere înalte și-ți transmitea cu emfază ce prețios e timpul ei. Sau că de ce naiba nu știi. Doar ești profesor. De elevi, ce să mai vorbim, o zbugheau când apărea la capătul culoarului, cu goarna pornită. Memorabilă a rămas ziua când a ieșit de la a opta C cu gumă lipită de fustă și fulger în privire. Până și directorul s-a retras discret în birou. (Monica Liana Radu)
Final corect: "Memorabilă a rămas ziua când a ieșit de la a opta C cu gumă lipită de fustă. Până și directorul s-a retras discret în veceu."
Un moment de tăcere
1. Ploua cu găleata, tuna și fulgera, iar vântul părea că mai are puțin și ia tot satul pe sus. Cu toate astea, ei își vedeau în continuare de băut. Râdeau, ciocneau halbă după halbă, iar Costică, crâșmarul, își freca mâinile, mulțumit. Ușa se deschise, încet. Clinchetul halbelor se stinse. Râsetele se opriră. Preț de câteva secunde, toți priveau arătarea subțire cu părul ud și ochii tulburi. Du-te acasă, copilă, îi spuse Costică. Tac-tu nu-i aici. Dacă dai de el, pune-i o lumină și din partea mea. (Alex Micu)
Fără "Dacă dai de el". În rest, textul e perfect.
2. Ema împlinea opt ani. Își aștepta prietenii la fereastră. Tata sosi primul cu o bicicletă de care erau legate opt baloane roz. A ieșit afară să învețe mersul. A căzut, a înghițit lacrimile, nu voia să-i supere. Când au sosit oaspeții a început joaca. Larma copiilor din jur o bucura pe Ema. Era singura care auzea de dincolo de ușă reproșurile mamei, vorbele grele ale tatălui. La tort își duse mânuțele la urechi, își puse unica dorință. Să se plimbe cu mama și tata prin parc, să o țină de mână. Să fie liniște. (Iulia Stavre)
Îi dădeam primul loc, doar că m-a făcut să mor de rușine. Asta și-a dorit și fiică-mea, când a împlinit opt anișori.
3. Treji de la 3 dimineața. Transfer, aeroport, avion, transfer. Se ceartă și se-ncaieră tot drumul. Pe pixuri, caramele, mașinuțe și prieteni imaginari. Inspir, expir, număr oițe, orice ca să nu cedez măcar în vacanță. După vreo 9 ore, ne cazăm în sfârșit. Despachetez valizele pe pilot automat, îi ung pe toți cu cremă și o luăm spre plajă. Se năpustesc în apă, iar eu mă trântesc pe un șezlong. Îmi comand o cafea și-mi bag dopurile verzi în urechi. Singură pe-o insulă pustie. 5 minute până-și amintesc că le e foame. (Oana Brumă)
Dacă Oana Brumă locuiește la Bruxelles, atunci e clar că s-a dus cu copiii în Azore ("Transfer, aeroport, avion, transfer"... "După vreo 9 ore, ne cazăm în sfârșit"... "Singură pe-o insulă pustie"). Dacă locuiește în București, atunci e posibil să se fi dus cu ei în Zanzibar. Eu de unde să știu? N-am fost nici colo, nici colo.
4. Am intrat. Ușa a scârțâit și am zis tare, să se audă: Bună seara. N-a răspuns nimeni. Am mai strigat de câteva ori și, apoi, am renunțat. Era multă lume, dar nimeni nu s-a uitat la mine, deși eram bine făcut, peste sută. A început să mi se pară ciudată această întâmplare, până când am auzit o voce gravă, cerând un moment de tăcere. Curios din fire, m-am ridicat pe vârfuri, să văd mai bine. Flori, panglici și, în mijloc, chiar eu, îndesat într-un sarcofag. Nu că mă laud, dar eram frumos îmbrăcat. (Yuka Brevi)
Fără "îndesat într-un sarcofag", care strică tot efectul.
5. Când telefonul sună, era singur în bucătărie. Nu răspunse imediat; știa cine-i la celălalt capăt. Așteptase acel apel luni întregi, de când își înmormântase fiul, dar acum ceva îl ținea pe loc. Dacă există un dincolo, am să te sun, jur. Jurământul unui adolescent ce făcea glume proaste. Când ridică receptorul un fior îi gâdilă ceafa. Vru să tragă aer în piept, dar nu putu. În tăcerea instalată, din difuzor auzi: Ți-am zis că te voi suna, nu-i așa? Apoi, un râset ștrengăresc. Unele promisiuni nu mor niciodată. (Răzvan Dițescu)
Am făcut și eu pariul (nu jurământul!) ăsta cu taică-meu. Încă aștept telefonul ăla. Dacă eram eu în locul lui, până acum mă țineam de cuvânt, dar bătrânul meu n-a fost parolist în toată viața lui. Nici în toată moartea, după câte bag de seamă.
A doua planetă albastră
1. M-am apucat de înot. Știam puțin cât să nu mă înec, dar îmi era teamă să bag capul în apă. Am reușit să trec peste frica asta. Am învățat să respir la două brațe, scoțând capul pe aceeași parte. Azi, doamna Carmen mi-a zis să încerc să respir pe partea cealaltă, tot la două brațe. Am reușit. Și atunci mi-am zis că pot să încerc să respir la trei brațe. Parcă s-a schimbat totul. Am devenit mai suplă, mai lungă, mă întindeam pe apă mai ceva ca Popovici. Toată planeta era a mea, m-am transformat în pește. (Florentina Ghițescu)
Pot să înot craul cu respirație la două, la patru și la șase brațe, dar niciodată n-am reușit la trei. Se poate un număr de telefon de la doamna Carmen? Mulțumesc anticipat! p.s. apropo, peștii nu respiră. Nu aer atmosferic, adică.
2. Când au descoperit-o, mare le-a fost mirarea că e locuită de oameni ca noi, ne-am bucurat, apoi a început războiul. Noi le-am trimis un roi de țânțari, ei au sărit cu muște. A urmat marea bătălie cu perne, ne-am aruncat unii pe alții de pe planetă pe alta. Am descoperit că aveau delfini inteligenți, erau toți ingineri, au proiectat o armă care să ne distrugă, dar au făcut calculele greșit așa că am scăpat că prin urechile acului. Războiul a ținut până au început îndrăgostelile, au ieșit copii hibrizi. (Amalia Melnic)
Amalia, zău dacă în textul ăsta n-ai scris despre români și maghiari. Sau maghiari și români, enfin, că tot nu mi-e clar care-au fost primii în Transilvania.
3. Cânta convinsă că i se remarcă rochia potrivită cu versurile și că juriul o va nota maxim, chiar spera să câștige concursul. Când a ajuns la finalul lui Blue Velvet, în loc de aplauze s-au auzit râsete din sală. Alo, ești cât o galaxie, nu te vezi? ocupi scena cu șoldurile tale, ești perfect rotundă fato, e lung pământul, ba e lat exact ca tine, dar așa nicio miss n-a existat. A izbucnit în lacrimi, juriul a depunctat-o, iar porecla de Blue Planet a însoțit-o prin oceanul depresiei care a urmat. (Andra Toropoc)
Numai cel de care nu s-a râs, ca gras, poate râde la textul ăsta. Eu n-am putut. De mine s-a râs. Copios. Poate că e una dintre cele mai formative experiențe ale mele, dracu' știe.
4. Planeta asta nouă era puțin derutantă. Arăta exact ca vechea lui planetă, la școală se dădeau aceleași teme, câinii lătrau la fel, iarba era tot verde, cerul albastru, iar David de la scara vecină la fel de nesuferit. E drept că dimineața cerul părea mai înalt, dar poate că i se părea lui. Singura diferență notabilă pe care o observase Vlăduț era că bunica și bunicul locuiau încă în vechiul apartament de la etajul trei și nu mai era nevoie să meargă în fiecare duminică dimineața să le ducă flori. (Monica Liana Radu)
Înțeleg că Vlăduț a murit și nu știe. Dacă am înțeles bine, atunci textul e bun. Dacă n-am înțeles bine, atunci textul tot bun este: "E drept că dimineața cerul părea mai înalt" - minunat!
5. Restartul planetei va avea loc pe 1 August, când în România va crește TVA-ul, mișcare ce va afecta economia la nivel global, prețul frigiderelor fiind primul afectat. Mă uitam la Esca și nu-mi venea să cred, nicio remușcare, nicio lacrimă în colțul ochiului. Am fugit direct la Altex. Esca mă convinsese. Printre atâtea frigidere smart, am văzut unul singur pe care mi-l permiteam. L-am întrebat pe vânzător dacă e inteligent. Mi-a zis că atunci când închizi ușa, se stinge lumina și economisești energie. (Arthur Ianoși)
Final corect: "L-am întrebat pe vânzător dacă e inteligent. Mi-a zis că nu știe. Nu era."