Toată viața a crezut că lumina vine doar de la bec. Prin bucurii și prin necazuri a trecut cu mâinile în buzunar, nu împreunate, până când ochii au început să vadă mai greu și bezna i-a intrat în casă. Ce să fac ca să nu-mi mai fie așa întuneric, l-a întrebat pe călugărul orb despre care toți ziceau că știe a vorbi cu Dumnezeu. Să pui scaunul lângă fereastră și s-o deschizi larg, i-a răspuns. Ai sufletul stins, a adăugat. Și-așa a făcut. Iar când soarele i-a căzut pe față, a plâns. Prostule, ai ținut cerul încuiat.
Mona Zelenco
Nu se știe când și de ce, vălul cel întunecat i-a cuprins gândirea și l-a abandonat în bătaia unui vânt potrivnic. Calea cea dreaptă se îngusta iar destinația se îndepărta cu fiecare pas. Deși s-a luptat pentru clipa de luciditate, era prea târziu. Încercarea de revenire l-a epuizat inutil iar răul și-a arătat colții rânjind. Veninul vărsat de cel ce-și lăsase copita în asfaltul moale, l-a atins iremediabil. Într-o zi, și-a pus colier ștreangul, l-a strâns și și-a urmat destinația finala singur, fără slujbă și fără bocete.
Daniela Rusu
Și-a luat un an sabatic, știind că n-o să fie ușor. Făcea multe rotocoale în jurul bisericii, privind la chipul cel senin, lipsit de frica sa. Când a pătruns, a lăsat un singur bobârnac. S-au scurs luni bune, până a intrat din nou cu pumni și picioare încleștate. S-a tot azvârlit, până n-a mai putut și-a trebuit să se așeze pe o bancă. A zăbovit între două clipiri, și-a luat capul în mâini și a citit biletul. Alături, noaptea se desprindea triumfător, lăsând loc unei alte dimineți.
