Paul Dârvariu
M-a chemat doamna Lili s-o ajut la pensiune, mi-a zis. E isteață, dar are memoria slabă. A uitat că l-a mințit la fel și pe Stere, când a venit prima dată la mine. I-am luat urma. La pensiune era liniște. La biserică, doar fereastra altarului era luminată. Cum am intrat, i-am auzit gemetele. Sunt trei luni de când n-am mai trecut pragul bisericii. Pe ea n-am mai primit-o acasă. Părinte, mă întrebi dacă sunt supărat. Da, sunt, dar nu din gelozie, ci pentru că ați spurcat sfânta casă a Domnului. Aveți grijă, părinte.
Monica Ciurea
Fusese dus de mic și când ești dus de mic crești cu ideea că tot ce ți se-ntâmplă ți-e dat. C-așa trebuie să fie, să fii sărac cu duhul, scufundat în cada vieții de la prima îmbăiere. Să stai în rândul lumii și să rabzi când simți treptat că ți se înfierbântă apa. Ai să te-obișnuiești, răbdarea e virtute, rămâi la mâna sorții și în final acceptă că nu poți schimba. Înțelepțite vorbe pentru duși, dar ce se duce se va și întoarce împotrivă. Urcat în turlă, își potrivi aripile. Nu mai avea niciun Dumnezeu pe pământ.
Ionuț Morariu
Și-a început văduvia devreme. Încă-i trăia bărbatul când a pornit să-i facă pomenile. Azi o colivă, mâine o lumânare la morți și nicio lacrimă. Prietenele-i spuneau că e păcat. Aiurea, le răspundea cu gura umflată și ochii vineți. Așa e el. Mereu a avut un ușor retard. Pentru Dumnezeu e doar o întârziere în acte. Nu greșesc cu nimic. Însă greșise. Când l-au găsit mort de-a binelea, legiștii au spus infarct. Abia după 40 de zile, la toxicologie, s-a aflat adevărul. Dragostea trece, arsenicul rămâne.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2025, grupul are 14.080 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
