I se făcuse lehamite de biserică, de când părintele Pafnutie nu voise nici în ruptul capului să-l primească pe fiu-su în cimitir. Cică nu fusese lucrarea Domnului. Îl îngropase în ogradă, sub nucul de creanga căruia se spânzurase. Acolo își îngropase și muierea, că se prăpădise de inimă rea, la nici un an după flăcău. Rămas singur pe lume, nu-i trebuia să meargă la biserică pentru alinare. Când îl apuca dorul, se așeza pe iarbă, la umbră, schimba două-trei vorbe cu baba și feciorul și parcă i se mai ușura sufletul.
Fabiola Stoi
Eram prin Bucovina, pe drumuri și prin sate, turiști de mănăstiri. În ziua aia mergeam spre Cetatea Sucevei, cu escală la încă o bisericuță. La intrarea în sat, un nene trecut de a două tinerețe făcea autostopul. Cobor geamul: Mergeți la biserică?, întreabă omul. Doamne, ce providențial, mă gândesc. Chiar acolo, spun și-l îmbarcăm. Pe drum, o face pe ghidul și, după vreo șase kilometri, zice brusc: pe mine să mă lăsați aici, vă rog, mulțumesc și sănătate. Biserica e imediat după curbă, mai zice. Și intră în birt.
Vero Anttheia Teodoru
Grijania mă-tii de gloabă, suduia Gheorghe când înhăma caii la căruță. Paștele mamii voastre și cristoșii, trântea poarta, ridica biciul deasupra capului, îl rotea de două ori și dispărea sub norul de praf lăsat în urmă. Nevastă-sa îl aștepta cu masa caldă. El ostenit, asudat, se așeza lângă mămăliga aburindă, tăia o felie mare de caș, se închina și mânca pe îndelete. Se temea de el, dar tot nu se putea abține. Ai înjurat toată ziua acu faci cruci? Adu ligheanu', fă, și taci. Se spălau pe picioare în aceeași apă.
