Credincioșii mei, începu el privindu-și enoriașii. Căutătura zăbovi pe noua venită a cărei rochie se mula cu o lentoare criminală. Se plecă smerită și el reluă. Nu ne mântuim prin vorbe frumoase, ci prin fapte bune. Ascultați glasul Domnului. Păcatul nu trebuie judecat, ci îndreptat. La final împărți ostia și ajunse în dreptul buzelor ei roșii. Murmură o binecuvântare, dar o înăbuși cu un Naiba. M-a mușcat.
Tibor Szente
A văzut-o ieșind din bar, însoțită de un bărbat cu care se certa înfocat. I-a întors spatele și a plecat, purtându-și fusta scurtă, de un roșu aprins, pe străduțele slab luminate ce nu duc nicăieri. O urmează tăcut, atras de mersul hotărât, dar foarte feminin și sunetul strident al tocurilor pe asfalt. Îl observă cu coada ochiului și, după ce îl cântărește fugitiv, se retrage într-un gang întunecat. Când o ajunge din urmă, ea se lasă tăcut în genunchi, ridică ochii spre el și șoptește abia auzit. Să ne rugăm întâi.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Vii din schimbul trei. Lași geanta-n cuier. Mama-mi pune geaca, fularul, mănușile. Eu încalț ghetele, tu aduci sania. Pornim numaidecât. Îți văd doar carâmbul cizmelor gonind prin zăpadă. Alunecăm printre blocuri, printre copaci, printre oameni de omăt. Orașul e mic cât o bomboană. Gonim printre nori, printre stele, cerul e jos, pământul e sus, apoi totul se sparge-n cioburi care-mi intră în carne. Carâmbul cizmelor e tot ce văd, urlu, ne certăm cu popa care nu te primește și plâng la marginea unei păduri de cruci.
