Într-o noapte au strâns bărbații, chiar și pe cei pitiți în locuri neștiute, și i-au înghesuit în biserică. De dimineață au venit și femeile ca să-și ia bărbații acasă. Le-au spus că îi țin doar cât să afle cine are arme și ele s-au întors la casele lor. Când a ars biserica, nu mai era nimeni în preajmă. Ion a rămas singurul bărbat din sat. Bătrânele vorbeau între ele că el îi turnase pe ceilalți, dar nu pentru că toți pruncii născuți după aceea în sat aveau ochii lui, ci pentru că doar el fusese nedus la biserică.
Ana-Maria Butuza
Tinca s-a născut dintr-o dragoste de o oră și n-a fost botezată. Ziua, femeile o ocoleau, șopteau și arătau cu degetul, pline de dezgust. Nopțile, însă, ea le alinta soții și îi trimitea dimineața la neveste sătui și fericiți, cu zâmbetul pe buze. În păcat l-a zămislit și pe nepotul preotului, dar învățase din greșeala mamei. În prima duminică după naștere, l-a pus pe pragul bisericii și nu s-a clintit până când copilul nu a fost botezat, lăsându-l pe popă fără cuvinte, cu rușinea rostogolindu-se printre săteni.
Titela Durnea
Vulgară și incultă, țața Vica era nelipsită, în fiecare august, din casa Iorguleștilor. Oameni educați și inimoși, o primeau câte două săptămâni în capitală, să-și oblojească la doctori articulațiile și spatele. Pentru caracter era prea târziu. Aducea cu ea, pe lângă mirodeniile mamaiei lui Iorgu, meschinărie și bârfe din mica urbe. Încercau s-o înfrâneze cu ceai, cafea, budincă de vanilie, dar fără succes. După fiecare plecare, Sonia deschidea larg ferestrele, respirând aer curat și compasiune.
