Aud țăcănitul compostorului care perforează biletele. Văd și pălăria controlorului. E roșie și țuguiată. Ajuns lângă mine îl văd pe de-a-ntregul. Un pitic cu barbă albă, cizme înalte, pantaloni maro, mantie cu buline. Știe că n-am bilet, mi se citește pe chip. Piticul deschide geamul și privește în față printre stele. Ori plătești, ori te dau jos la prima, steaua Canopus. Strâng ochii, nu vreau să mă trezesc. Controlorul a dispărut. Trenul gonește vijelios prin noapte: Canopus, Arcturus, Sirius.
Cristian Palade
Anton se stinse-n tăcere, în seara de anul nou, după o lungă luptă cu boala. Alături îi fură soția, Mirela și fetița lor, Ana, în vârstă de 5 ani. Mirela era covârșită de durere și, după o lungă perioadă de plâns, acum stătea pe scaun, la căpătâiul mortului, cu capul plecat și ochii triști, depănând amintiri. Ana, în schimb, era liniștită și îi zâmbea tatălui său. Cum de poți fi atât de liniștită? o întrebă mama sa. Mamii, tati mi-a promis că dacă fac 30 de km pe zi, până la sfârșitul vieții o s-ajung la el, în Rai.
Vero Anttheia Teodoru
Bunica avea tabieturile ei. Când își bea ceaiul răsfoia un album din care zâmbea o femeie cu blănuri și perle. Nu ții corect ceașca. Apoi urma lecția. Cu două degete apuca toarta subțire care parcă stătea să se desprindă, o ducea la buze, sorbea fără niciun zgomot așezând-o ușor pe farfuriuța aproape transparentă. Imitam gesturile ei de fiecare dată. Uneori întrebam cine e femeia cu mărgele? Făcea semn să tac și închidea ochii o clipă. Îmi spuneam în gând: pesemne e o mare doamnă, se vede de departe.
