Mă tupilez în umbra anemică a zidurilor, cu senzația că nu ajung în veci acasă. Pe contrasens, Nela, aidoma, se ferește de dușmănia astrului. Umbli pe caniculă, nesăbuito, mă dojenește ea, cu broboane picurând din sprâncene. Am fost la o prezentare de carte, mă scuz blamabilă, și dau să trec. Stai, stai, unde te grăbești, mă prinde ea de braț, ce prezentare, cine, unde? Dau scurt detalii și pornesc. Dar fie-ta nu se mai mărită? N-ai cheltui aiurea dacă ai avea nepoți, strigă ea după mine. Drumul mi se scurtează brusc.
Ioana Bostan
Simțeam corpul rupându-se în bucăți mici, cu margini rotunjite de carton care-și găsesc perechea în piese de puzzle risipite cine știe pe unde. Îmi băusem cafeaua neagră pe stomacul gol, cum îmi place. Ca să nu mai simt urmele de fluturi împâcliți din pereții lui. Păstram un cocon uscat în buzunarul șalvarilor. Aveam să-l îngrop la capăt. Străbătusem lumea-n lung și-n lat de parcă drumurile astea acoperă rotunjimea unui glob. Nici la atâta amar de distanță nu eram prea departe ca să uit cât de toxică mi-am fost.
Alina Ilie
Ușa înaltă se deschise greoi, cu scârțâit nedorit. Dădu mărunțel din buze și intră pe vârfuri, împingând cu grijă colosul în urma lui. Păși cu inima pe covorul vișiniu, cu flori palide, tocit în zona centrală de la milionul de kilometri bătuți în două vieți de om. Cu lumina din bucătărie îl inundă și speranța celui care caută oaza în pustiu. Pe aragaz, oala albă cu roșu, din care vedea olfactiv aburii ciorbei de perișoare, era așezată cu susul în jos, a capitulare. Oftă sughițat, lacrimile se înnodară. Conștientiza.
