Învățătoarea Cici asculta compunerile școlarilor: eroul meu. Tata e eroul meu. Poate să ridice o sută de kg. Bravo, Ionel. Tatăl meu poate să ridice o mie de kg. Puternic. Tatăl meu poate să alerge zece km. Bun. Al meu poate să alerge o sută de km. Stai jos. Tatăl meu poate să bată un milion de oameni. Nu cred. Tatăl meu poate să ia bătaie de la un milion de oameni. Asta e ușor. Tatăl meu poate să bea un milion de beri. E bețiv, Costele. Mama mea, zise sora lui Costel, poate să-l ierte pe tati de un milion de ori.
Iulia Biro
Într-un alt univers, mi-aș zice, ca unui prieten gata, nu mai ai cum să-l vezi, nu mai exiști în fosta viață, șterge și reinstalează sistemul de operare și nu salva favoritele. M-aș trezi și n-aș mai ști nimic de înainte, doar aș funcționa normal. Aș privi, aș respira adânc, n-ar durea nimic, m-ar uimi totul și nu m-aș teme. Aș face alte greșeli, cu totul și cu totul ale mele. Mâinile noi pe mine ar fi o senzație necunoscută, atingerea m-ar bucura, n-aș bănui că mâna ta a fost vreodată pe acolo.
Monica Bologa
Străbat orașe întregi, drumuri nesfârșite și sate necunoscute. Mările le trec cu gândul, iar podurile mi le ridic singură, doar ca să ajung mai aproape de el. Între noi, o distanță imensă, mai mare decât hărțile, mai grea decât pașii mei obosiți. Și totuși merg, pas cu pas, omorându-mi orgoliul ca pe o vietate încăpățânată. La capătul drumului, mă privesc în oglindă: călătoriile din mine au ieșit la suprafață. Toate sunt aici, în ridurile de pe față. El stă la distanță de ani lumină, în sufragerie, pe canapea.
