Să se uite Iar să intre nici atât nu reușește
Se adună cioburi-cioburi prinse ca-ntre fălci de clește
Nori pe care niciun viscol nu se-atacă
Să alunge
Poate numai câteodată când în suflet prea îți plânge
Inima încătușată de prea-plinul ei de vise
Reușește să pătrundă în cămările închise
Sfărâmând zăvor și lacăt
Vreun sfios surâs de Înger
Dans les recoins de l'âme impossibles à fouiller
S'accumulent des lambeaux de nuages
Que nul vent n'arrive à chasser
Pris comme ils sont dans un étau
Entre le chaud et le froid
Peut-être seulement parfois lorsque le cœur pleure
Prisonnier d'un trop-plein de rêves étranges
Parvient à y pénétrer
Brisant serrures et cadenas
Le timide sourire d'un Ange