Îți scriu de aici, din anii în care Mamanaibii nu mai există. O ții minte, nu? Îți închipui că e mama tuturor dinozaurilor și că se ascunde în sufragerie. Te sperie degetul mamei tale care împunge spațiul dintre voi pentru că o chemă să te ia. Începi să tremuri înainte să vină cu adevărat. Ascultă-mă, vei învăța să treci peste praguri, să respiri fără teamă. Într-o zi vei intra singur în sufragerie și vei râde, pentru că vei ști că a fost doar un monstru inventat, unul care te-a împins să-ți cauți lumina. Lăv U.
Aurelian Țolescu
Învățasem să fac avioane de hârtie de la un om cu ochii oblici, care ne vizitase școala când eram în clasa a II-a. Toată vacanța, cât am stat acasă, am făcut avioane de hârtie în camera mea de la etaj. Când plecam din cameră îndesam zburătoarele în orice colțișor invizibil la prima vedere. Când a venit mama să-mi facă curat, a început să găsească hârtiile zburătoare. A făcut o mare grămadă în cameră, cât un pui de Tyrannosaurus rex. După corecția primită, mereu camera mea a fost cea mai curată din casă.
Titela Durnea
În casa cu ferestre mari soarele intră rar. Nu-i tihnește nordul. Nici tăcerea apăsătoare ce se-ascunde-n fotolii. Umbra Iulianei se furișează noapte de noapte spre hardughia argintie. Cu platoul plin și sufletul gol se-așază la masa ovală. O mână mângâie lemnul de nuc. Cealaltă îndeasă-n gura amorțită copane de pui. Ocazional, un tată gârbovit de neliniști îi întinde receptorul. De la capătul firului aude un: ce faci, mămicule, ești bine? Vin curând. Un curând ce se-ntinde în jurul unei burți uriașe, sugrumând-o.
