Nu au mai vorbit de ani buni și totuși Facebook-ul nu o lasă să uite. Acum trei ani, Barcelona. Acum patru, Paris. Ani întregi care au trecut, și mereu el. Doar el. N-a reușit să încheie povestea, n-a putut să uite, n-a mers mai departe. Dar nici nu s-a întors la el. Deschide WhatsApp-ul și tastează numele lui. Oare există un emoji care să exprime tot ce simte? Poate o inimă albastră. Sau focul. Ori lacrimi. Alege mama și copilul. Privirea i se pierde undeva departe. Cândva, poate îi va spune. Poate.
Tibor Szente
Săpam deja de patru zile în același loc, convins că acolo e comoara ascunsă a lui Verde-mpărat, așa reieșea din povestea pe care mă străduiam să o interpretez de ani buni. Găsisem pomul cu merele de aur, Golden Parmen cum i se spune acum. La rădăcină, pe partea dinspre miazănoapte, zicea. De patru zile sap, cu gândul la degetul inelar al iubitei mele, acolo e locul inelului cu nestemate ascuns aici. Aud un sunet metalic. Un capac ruginit de bere pe care văd un smiley face șters sub un MAI ÎNCEARCĂ ODATĂ.
Ana Maria Vaida
Intru. Curg urări efervescente, flori și confetti din toate părțile. Apar sticle de șampanie. L. zice ceva de un tort și hop ironiile. Citesc în diagonală figurinele mici cu mesaj eficient. Lamulțiani-ul meu e sec. Îl bate oricând un chip auriu cu o inimă roșie în colțul gurii. Ies. Aș fi purtat rochia de in roz cu buline albe și fustă cloș. Aș fi apăsat cu limba în cerul gurii frișca din felia de diplomat cu fructe. Bulele grăbite din prosecco m-ar fi făcut să râd și să mă amestec în conversația lor zgomotoasă.
