30.09.2025
Alex Micu
Să nu mai stați mult, e gata mâncarea, îmi spune ea. Închid telefonul și mă grăbesc să termin țigara. Puțin mai încolo, el țopăie vesel și își mișcă mâinile prin aer. Poate că dirijează o orchestră imaginară, privind în sus, la spectatorii din loje. Sau poate că se luptă cu vreun dragon care i-a atacat regatul imaginar? Nu pare. Din când în când își coboară mâna. Apoi și-o ridică din nou. Hai, ne așteaptă mami. Încă puțin, tati. Gata, spune el arătându-mi trei nori. Uite, am pictat un zâmbăreț pe cer.

Florentin Sorescu
Ce fețișoară punem aici? Tristișoară. Bine, tristișoară să fie, dar aici? Tot tristișoară. Bine, bine, mai punem o tristișoară. Dar aici? Tot tristișoară. Ok, ok, dar fii puțin mai atent cu mânuța, să nu deranjăm branula. Hai s-o ținem mai bine așa, da? Perfect. Acum uită-te atent la fața mea. Ce fețișoară punem? Tristișoară. Dar acum? Acum? Tot tristișoară. Și-atunci de ce râzi, crezi că nu te-am văzut? Ce tot râzi pe-nfundate? În spital e strict interzis să râzi, nu ți-am zis? Strict interzis.

Angelica Miara
Merele mătușii erau mereu pe masă, zbârcite, dar cu parfum dumnezeiesc. Se păstrează în fân , ne spuse ea. Așa că, în mare taină, am cules o lădiță plină și-am ascuns-o în pod, printre otava care mirosea ca un rai verde. Visam să punem la iarnă, pe masă, mere parfumate ca-n povești. La primii fulgi am urcat în pod spre comoară. În loc de mere am găsit doar golul lăsat în urmă și parfumul lor amestecat cu fânul. Frățiorul ne-o luase înainte și-și făcuse zilele mai dulci cu fiecare mușcătură. Înfulecase taina toată.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2025, grupul are 14.080 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus