Monica Ciurea
Dimineața-l găseam acolo, la plecare-l uitam în clasă. Mâzgălea-ntruna. Nu lipsise niciodată. Bă, ăsta doarme-n bancă, hăhăiam imitând târâș gheata lui stângă strâmbă. La lecție nu-l ridicau în picioare, nu-l scoteau nici la tablă. Teuțu Spălătoresii-i menajat, că-i al menajerii, behăiam frecând imaginar cu mâna-n aer bățul teului cu care mă-sa curăța mizeria-n urma noastră. Azi însă diriga ne-a ținut pe toți un minut în picioare. Din banca lui ne-a fixat un T întors și-n loc de ochi două găuri ne-au înghițit. Sec.
Andrei Moraru
Ne-am revăzut într-o seară de toamnă. Ploua mărunt, iar frunzele ude se lipeau de asfalt. Ea stătea tot pe o bancă, dar de data aceasta mă aștepta. Am stat lângă ea, fără să vorbim. Din buzunar a scos o hârtie și, cu litere grăbite, a scris: Îmi e frică, dar vreau să încerc. Atunci am înțeles. Iubirea noastră nu avea să fie făcută din vorbe mari, ci din semne mici, din priviri, din gesturi. Am învățat să-i scriu bilețele, ea îmi răspundea cu litere tremurate. Încet, între noi doi s-a născut o limbă nouă.
Elia Ghinescu
Ți-am lăsat inelul pe chiuvetă. Dormeai azi noapte, pe la trei, când căutam Voltaren în sertarul tău de la baie. Da, tot genunchiul, fir-ar, gheața nu mai făcea față. O să mă-ntrebi ce naiba cotrobăi eu în lucrurile tale, o să-mi spui că ți-am violat intimitatea, aberații de-astea. Stai tranquil, e doar sertarul de la baie, nu vreun seif. Prezervativele și cutia cu pilule albastre, găsite tot în sertar, le-am lăsat lângă inel, să le vezi când te speli pe dinți. Am luat, însă, copilul. Ne vedem la notar. Fire emoji.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2025, grupul are 14.080 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
