08.10.2025
Daniela Rusu
Florile, cumpărate de cu seară, așteptau semeț în vază. Noaptea fusese agitată. Ca să ignore demonii pitiți sub pat, a urmărit îndelung jocul de lumini și umbre de pe cercul portocaliu. Spre dimineață, când l-a prins somnul, a venit și mama, care l-a certat de cum a deschis ușa: Încă nu ai mâncat? S-a spălat pe față și-apoi s-a îmbrăcat cu hainele alea pe care le poartă toți copiii când se așază-n bănci. Înainte să iasă, a strecurat în penar poza cu tata și s-a întrebat dacă și el a avut o învățătoare.

Alexandra Buhudini
În ziua aceea, El plămădi o mănăstire din praf de stele. Smerit, se ruga stângaci pentru o lume dreaptă, iară ochii Lui prinseră a plânge. Mări de lacrimi căzură peste pământurile aride ale pântecului unei Eve. Pe la utrenie răsări un mândru spic de grâu, un duh de carne macră. Fiert-a el în liniștea inimii mamei, până când o samă de zori scos-au pruncul și pusu-l-au la sân lăptos dătător de anotimpuri. Da' pe la o miezonoptică mama se prefăcu în praf de stele, iar Dumnezeu prinse a construi și mai multe mănăstiri.

Ana Maria Dobre-Nir
Când detectivul a sunat, Andu sorbea încă laptele tulbure de cereale. Pijamaua descheiată, scrumiera plină, ochii fixați pe primele cuvinte ale unei nuvele ce părea deja sortită eșecului. Nu vorbise cu Ela, nu știa nimic despre cearta ei cu Luna. S-a ridicat încet, oprind pisica să nu iasă, și a deschis. În prag stătea un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat cu o grijă care nu părea a unui detectiv. Domnule Teodorescu, trebuie să vorbim. Andu a simțit că fraza neterminată din caiet se prelungea dintr-o dată în ușă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus