09.10.2025
Caterina Tudorache
Mă uit spre pat. Amețită bine la petrecere, dar am tras lozul câștigător. El deschise ochii. Neața. Îmi e foame. Eu, probabil cu alură de gospodină, am zâmbit de parcă așteptam doar să zică ce vrea. Dacă ar ști că nu mănânc dimineața, ziua comand și seara bag chipsuri. El mă auzi troncănind prin dulap și strigă. Omletă, pui fript, suc de portocale. Măcar cereale integrale cu lapte de migdale. Am dat ochii peste cap. Am uitat, am ședință și trebuie să plec. El mă luă în brațe. Glumeam cu micul dejun. Și e duminică.

Monica Liana Radu
Pune castronul pe masă, cutia alături și scrie grăbită un bilet. Succes la școală. Mama. Ceasul o anunță că a întârziat deja. Șeful o să îi tragă o săpuneală. E a treia oară luna asta, amețelile s-au întețit. Numai să nu o dea afară, și așa are datorii, ultimele făcute pentru hainele de școală ale băiatului. O jumătate de oră mai târziu, Dorin cercetează uimit eticheta. Prima oară mâncase la Mihai, servite cu felii de papaya. Aceleași cereale, dar astea îi lăsau ceva duios pe cerul gurii. Dragoste de mamă.

Titela Durnea
Dragă, sper c-ai deschis linkul pe care ți l-am trimis aseară. L-ai auzit pe tip? Ăsta-i secretul vitalității și longevității. Nici un mic dejun fără fibre. Da, fată. Și merge și mai departe. Pentru că, fără calciu, se duc naibii oasele, slăbesc mușchii. Și unde-i sănătatea fără vitamine și un strop de grăsimi? Evident că trebuie și niște afine, zmeură și câteva nuci. Da măi, cică e garantat 100%. Americani d'ăștia șmecheri. De când îl ascult? De vreun an, fato. Da, dragă, de mâine, bineînțeles.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus