O stradă desparte, din motive administrative evidente, Villeurbanne, orașul în care locuiesc, pentru primele patru zile din aceste două săptămâni de călătorie (care a început târziu, seara, joi 9 octombrie și care se va încheia joi 23 octombrie 2025, în creierii nopții, când voi ajunge la Otopeni), de Lyon, al treilea oraș al Franței (după criteriul population municipale), dar, al doilea, după criteriul population aglomeration (evident, ce alt loc ar putea fi înainte, altul decât cel în care, conform unui banc perfect cultural, a doua cea mai răspândită limbă vorbită este franceza - Marseille). Iar, cumva, chiar între cele două, Villeurbanne și Lyon, se află minunea asta, Parque de la Tete d'Or - cel mai mare parc urban din Franța (deschis pentru public în anul 1857, dezvoltat permanent și întins azi pe fix 105 hectare sau, poate, pe117, asta depinde de autor)...
Accueil, Agriculture biologique / organique / ecologique, Creme de marrons / chataignes, Biscuiterie artisanale, picturi celebre adaptate de Thimothee Tostivint pentru acest eveniment, Gaec Charrette Garolet, Philippe Bruneton (maitre artisan confiturier), Le Nougat signature (du Comptoir de Zanzibar), L'atelier de Laurie, Les mignottes (les mignotteries / courges en folie), Du Soleil et des graines, Maison de la boulangerie (Loire Rhone), Manty (des raviolis de l'Asie Centrale), Les Manottes (atelier de biscuits), L'epicerie sequentielle, Plasticien culinaire, Peinture vegetale, Rue des Gones!, Marche de gros, Tableaux de courges, Espace conte, Musique de Citrouilles, concerts... sunt zonele care compun spațiul dedicat de municipalitate și de administratorii parcului, acestui festival...
Când am ajuns, pentru prima dată, în Lyon, în anul 1997, am locuit, la fel ca acum, în Villeurbanne. Îmi amintesc mult mai mult ce am făcut și ce am văzut, dincolo, peste stradă, în Lyon, decât ceva legat de această suburbie a marelui oraș. Cu o excepție, impresionantă pentru mine - pulsul orașului / locului acesta, felul în care arăta la diferite momente ale zilei, ce se întâmpla pe străzi, populația - majoritar musulmană, mirosurile puternice, incitante, bine amestecate, stranii, care mi-au stârnit curiozitatea - venite din miile de bucătării din casele pe lângă care treceam, în care, rămase singure acasă, după ce soții plecaseră la serviciu, iar copiii erau la școală, mii de femei musulmane găteau - așa cum știau ele, așa cum învățaseră din familie, așa cum încercau să păstreze tradițiile locurilor din care veniseră în Franța...
Tradiția spune că o comoară, a cărei piesă principală este un cap masiv de aur al lui Hristos, este îngropată undeva în parc...
Fred Hyvert (profesor de științe și tehnologie la un colegiu din Lyon), la fel ca Ludovic Bertrand, la fel ca Amine Metani, la fel ca Jean (și atât), este un amic Couchsurfing, care a acceptat să mă găzduiască, aici, în sau lângă Lyon. La început - apoi voi locui, pe rând, și cu ceilalți trei. Din fericire, apartamentul lui se află la mai puțin de zece minute (a pied) de intrarea din zona Grandes Serres a parcului ăsta excepțional, așa că îmi petrec primele zile aici, bucurându-mă deplin de întâmplare, că tot m-a zăpăcit teribil Sicilia, în general și Palermo în special...
Romeo et Juliette, Le golfeur, Le docteur, L'autre discobole, Beaute interieure, Flute a bec, Pipi et grobidet, Quel charmeur, Le docteur, Le parleur, J'ai les boules, Le chat au journal, Rawhajpoutakhah, Tutu et grominet, Le just retour de choses... sunt câteva din statuile dedicate ideii de pisică (plus accesorii) expuse pe esplanada Porte des enfants du Rhone, până hăt, departe, în zona dedicată trandafirilor, în parcul nostru, se înțelege...
Săptămâna pe care am petrecut-o în Palermo, între 27 / 28 septembrie și 3 / 4 octombrie 2025 m-a tulburat, m-a amețit, m-a enervat, m-a neliniștit, m-a pus serios pe gânduri. N-aveam de unde să știu în ce măsură orașul pe care îl știam și pe care îl credeam acceptabil, interesant, locuibil, s-a transformat, în doar câțiva ani, într-un haos, într-o groapă de gunoi urbană, într-un infern zgomotos, poluat, incredibil de murdar, copleșit de imigranți (mulți dintre ei aflați la limita pierderii chiar și a ultimei speranțe) și distrus sistematic chiar de propriii locuitori (cu toții, haotici, vorbind tare sau chiar urlând unii la alții, indiferent de loc, de moment al zilei sau al nopții, sau la cei de la celălalt capăt al discuțiilor interminabile, penibile, inutile pe care le poartă, fără oprire, la ceea ce numim azi telefon portabil). Cu totul altceva căutam eu în Palermo, locul întâlnirii și conviețuirii, pentru sute de ani, a civilizațiilor bizantină, medieval-occidentală și arabă...
Par'courge, Billard courge, Limb'otimarron, Courge hole, Twister courge, Chamboule courge, Cucurbita cible, Dame courges, Memory courge, Les p'tites courges, Poti-carre, Domino courge, La courge grimpante, Marelle fruitee, Croque-mangees... sunt câteva din jocurile pregătite de organizatori, cu ocazia acestui festival, pentru copii sau pentru oricine, de fapt...
Călătoria precedentă, despre care încă nu am scris, din care nu am dezvăluit, până acum, nimic, dar din care am reținut detalii pe care le voi depăna aici - călătoria precedentă așadar, începută imediat după încheierea Festivalului Enescu, m-a dus, pentru a treia oară, în Sicilia. Insula aia mare a Italiei, regiunea aia care prin chiar plasarea sa în mijlocul Mediteranei noastre) a fost țară și pământ și casă, bucurie și necaz, tărâm liniștit și aprig loc de lupte, pentru (așa spun istoricii, și cred că am face bine dacă i-am crede) fix douăsprezece seminții ori triburi ori populații ori cum vrem noi să le spunem...
Les Sulky, Le petit caroussel, Balad'or: les rosalies, Le lezard du parc, Le petit train du parc, l'embarcadere, Le grand caroussel, Les balancoires, Les quads a pedales, Le mini karting, Les mini bateaux; Guignol du parc, Parc aux daims, Grandes Serres, Le jardin botanique (cea mai mare din Franța), Le parc zoologique (Plaine africaine, La foret d'Asie), Ile du Souvenir, Velodrome, Les roseraies, Le kiosque, La boutique, Le grand lac, Les statues et monuments, Les sculptures du chat de Philippe Geluck... sunt - deși, în mod cert, ceva mi-a scăpat, că prea mare este parcul ăsta, zonele de interes, activitățile, întâmplările care îi așteaptă pe vizitatori...
Las textul așa cum a ieșit, alambicat, descompus, amestecat. Se poate citi. Sau se poate rearanja. Sau se poate ignora. Sau se poate completa. Sau se poate contesta. Mie mi-a făcut plăcere să îl gândesc, să îl scriu, să îl compun - la cald, după cele trei plimbări / decouverte pe care le-am făcut, ieri, respectiv azi dimineață, prin parc. Și să îl dedic, în zi aniversară, domnului Mihai Constantinescu...
