Se înserase. Bărbatul își trase pălăria pe cap, ridică gulerul trenciului și traversă curtea. Se strecură grăbit pe intrarea din spate. Liftul coborî oftând ca un ins bolnav. În spatele ușilor, inima îi bătea mai puternic. De 2 ani, venea aici o dată pe săptămână. Oricum, gândi, e ultima dată. Scoase din buzunar foarfeca și plimbă degetul pe tăișul tocit. Ajuns la ușă, tăie panglica de doliu și o puse în buzunarul de la piept, lângă inimă. Nu o să mai vin, mamă. Ieși din lift și pieri în noapte.
Ana Ludușan
Stă rezemat de zidul Centrului de reeducare Viitorul Luminos. Scuipă gros și se gândește cum să fugă din viitorul luminos. A dat-o în bară, dar nu vrea să admită. E închis ca într-un lift, are nevoie de un ghid de supraviețuire. O să-l găsesc, își zice, și mai trage o flegmă. Găsește pe dracu. Se uită la cerul zdrențuit și îi vine să verse. Nu din cauza cerului, ci pentru că este un idiot. S-a drogat, a intrat într-un magazin și a furat mâncare pentru prietenul lui, boschetarul. Să aducă de acasă? Să împartă nimicul?
Ana Maria Dobre-Nir
Liftul vechi geme din încheieturi, învelit în fier forjat și frunze de stuc scorojite. Camelia se leagănă pe glezne, cu ceafa încordată, ca și cum ar fura aerul prin vertebre. Sorin atinge din greșeală mâna Anei, tresare, se retrage. Îi transpiră tâmplele. Pavel își mută greutatea, dar simte că aerul nu mai urcă până la piept. Ana își strânge genunchii, iar nările i se dilată. Privirile lor se încurcă, se strivesc, se ocolesc. O urmă de abur lunecă pe ușă. Un clinchet scurt. Corpurile se desprind ca smulse.
