În cele ce urmează, Mihai Buzea (n. 1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus zece romane. Cel mai recent roman: Pădurea Vrăjitoarei Mici la Editura Frontiera, 2025, cel mai recent volum de proză scurtă: Dă diriga de băut la Editura Litera, 2025) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Ziua în care frigiderul meu a decis să devină vegan, Un milion de km, Cum să crești un dinozaur în sufragerie (fără să știe mama), Emoji, Nopțile lungi ale unui somnifer și Cereale cu lapte - toate textele aici.
*
Am observat ceva: când unui scriitor i se pune o întrebare într-un interviu, el nu răspunde, el "mărturisește". Auzi-auzi! "Mărturisește"! Am stat de vorbă cu un amic, ortodox practicant, și mi-a zis că în accepțiunea religioasă ortodoxă, un mărturisitor este un creștin care nu-și abjură credința în fața torturii și a morții. Mi-a plăcut explicația. Ei bine, fără a fi nici religios, nici mărturisitor (aș abjura orice de frica unei perechi de palme, darămite o credință pe care nici n-o am!), mărturisesc și eu, cum fac scriitorii: nu mă simt iubit. Nu mă simt iubit de voi, cei care scrieți la Ficțiuni Reale. Mă simt mai degrabă detestat, Manea Slutul și Urâtul, Manea Grosul și-Arțăgosul, așa mă simt. Textele pe care le aleg pentru selecție pot fi deloc cele mai bune, în ochii altcuiva - admit. Opiniile pe care le exprim față de aceste texte (odată alese) pot fi greșite - admit. Ordonarea lor ierarhică poate fi (și este) total subiectivă - dar ce să fac? Cum altfel să-mi fac treaba pe care mi-o încredințează redacția LiterNet? Legal, moral și sănătos ar fi să existe minim trei păreri despre fiecare text, așa cum se procedează la concursurile literare, dar de unde vreți să scoată LiterNet-ul alți doi Buzea? Că și unul e deja prea mult...Nenorocirea este că și voi sunteți fix în situația mea. Scrieți ca să vă simțiți iubiți. Și cum asta se întâmplă fie foarte rar, fie deloc, de aici încep frustrările și ocările, unele mai discrete, altele mai vocale (Facebook-ul, bată-l vina), de parcă aș putea eu să masez la tălpi fiecare text trimis: sunt enorm de multe! Oricât îi blestem p-ăia de prin edituri, care-mi refuză manuscrisele de zici că pentru asta sunt plătiți... aproape că-ncep să-i înțeleg. Nici lor nu le este ușor, să fie făcuți albie de porci după fiecare "Ne pare rău, dar manuscrisul dumneavoastră nu a fost reținut pentru a intra în planul nostru editorial de anul viitor". Sau pentru la anul celălalt, sau pentru anul și la mulți ani... n-a fost "reținut" deloc. Așa că iată ce vă rog.
Vă propun să vă gândiți la un feedback pe platforma LiterNet. Dacă tot vă supăr, măcar exprimați-vă aici, acasă, în comentariile la articolele astea, ca să răspund celor mai pertinente interpelări. Eu cum să știu când greșesc, dacă nu-mi spune nimeni? Am ieși toți mai câștigați. Părerea mea.
Ziua în care frigiderul meu a decis să devină vegan
1. La al cincilea apel am răspuns. Tanti Flori de la doi bucuroasă că a dat de mine m-a întrebat dacă sunt bine. În afară de faptul că mă coc în tren, pe drumul de-ntors de la mare, sigur. Mi-a zis că la noi după furtună se stă tot fără curent. Mi-a urat drum bun și a închis. Nedumerirea mi s-a transformat în bănuială când am intrat în scară, apoi în certitudine când am deschis ușa apartamentului. M-am repezit să deschid geamul ținându-mă de nas, dar am alunecat pe balta maronie cleioasă din fața frigiderului. (Ana Maria Vaida)
Sculptură.
2. A fost frig în primăvara aceea. A și nins; zăpada mieilor. Bunica a pus într-o căciulă veche-mblănită toți puii, abia ieșiți din ou, și i-a adus în casă. Spre bucuria nepoatei, care și-a lăsat păpușile și-a piuit cu ei, de bucurie. Când s-a-ndreptat vremea, bătrâna i-a scos la soare. S-alerge. Să crească. Într-o zi, întoarsă de la școală, cea mică nu și-a mai găsit prietenii-n bătătură. Erau tranșați în frigider, într-un lighean mare. Cea dintâi durere. A plâns mult. A pus flori peste ei. Și căciula veche-mblănită. (Elena Fermuș)
Imo, textul se termină după propoziția "Erau tranșați în frigider, într-un lighean mare."
3. Doamna Viky își scoase evantaiul și începu să își facă răcoare. Uff, nici aeroportul nu mai e ce-a fost spuse cu năduf către domnul Titi care aprobă din cap. Invitați la viitorii cuscri, în Italia, fiindcă unicul fiu o ceruse de soție pe Giovanna, italianca focoasă de care s-a îndrăgostit nebunește în timpul stagiului de la Milano. După o cină la un restaurant de lux, doamna Viky vru să pregătească micul dejun. În intensitatea albă a frigiderului, pe un raft găsi o cremă hidratantă și o mască de față cu colagen. (Iulia Stavre)
Nici "focoasă" și nici "nebunește" nu mă conving că-și merită locul în text.
4. Ești gravidă IAR? Nu? Da' cu rochia largă ce-i? Tot se vede burta, să știi. Ești doar grasă? Nasol. Da' de la ce te-ai făcut atâta? De la stres? Chiar te crezi când spui asta? Te-ai îngrășat că-mi rupi ușa și crăpi în tine toate mizeriile. O salată n-ai mânca și tu pă sistem nervos. Mă rog, treaba mea e doar să țin alimentele la rece, nu să număr calorii. Eu am luat o decizie, da' tre' să faci și tu ceva. Nu există roluri de grase care par gravide, da' de fapt, nu sunt. Te mai vorbește și lumea. (Oana Jindiceanu)
Numai actriță să nu fii: "O s-ajungă manechin de pălării!".
5. Obișnuia să îmi lase înăuntru mezeluri, pateuri, bucăți de carne fragedă. Când deschidea ușa, îi adulmecam parfumul; căldura pielii ei mă înnebunea. O atingeam cu ușile reci, iar când mă curăța, mâinile ei mă mângâiau ca pe o promisiune. Dar, într-o zi, ușa mea a fost deschisă de un bărbat. A aruncat în mine cârnați, mititei și bere, fără să mă cunoască. Mi-am simțit gheața încărcată, grea, împuțită. În ziua aceea lacrimile mele au inundat casa. Acum stau lângă o ghenă și o fetiță îmi pune pe rafturi păpădii. (Monica Bologa)
Fram! Taică-meu a făcut din el dulap. Îți ținea acolo sticlele de țuică, dar i l-au spart vecinii, că-l ținea pe scara blocului. Degeaba l-a-ncuiat cu cheia... Fram!
Un milion de km
1. Cu vreo 10 ani înainte de pensie m-am apucat să alerg. Zi de zi. Când am participat la primul cros de 5 km a ieșit untul din mine. Cursele de 10 km mă desfigurau. Am continuat. M-am perfecționat. La primul semimaraton am fost sfârșit. Primul maraton m-a terminat. M-am antrenat asiduu și la ultramaraton am alergat ca o gazelă. Ce m-a mânat să alerg atât de mult? Singurătatea. Nu, nu mă deplângeți, vă rog. Mă refer la singurătatea din timpul alergării. Să reformulez corect răspunsul: nevastă-mea. (Paula Butnariu-Bompa)
Aproape bine... aș fi zis așa la final: "M-am antrenat asiduu și am supraviețuit unui ultramaraton. Ce m-a mânat să alerg atât de mult? Singurătatea. Nu mă plângeți. Mă refer la singurătatea din timpul alergării. Nu. Reformulez: nevastă-mea".
2. Putea să îl trimită așa cum scrie la noi pe site: în format Word, pe mail. Mi-era mai ușor să-l refuz. Un milion de km? Nici nu-l deschideam, cu abrevierea aia în titlu, măcar atât trebuia să știe. O fi publicat, dar la ultimele volume a scris, practic, aceeași carte, doar a mai schimbat numele personajelor și orașele. Da, la fel a făcut și cucoana cu Bridgertonu', da' ea a luat ochii oamenilor cu scenele de sex și titlurile nobiliare, măcar aveai ce vinde. Aici ce să vând, Amintiri din copilărie versiunea 4.0? (Iulia Biro)
Da, cam așa se plâng toți patronii de mici edituri, când îi scot la bere. Corect.
3. Învățătoarea Cici asculta compunerile școlarilor: eroul meu. Tata e eroul meu. Poate să ridice o sută de kg. Bravo, Ionel. Tatăl meu poate să ridice o mie de kg. Puternic. Tatăl meu poate să alerge zece km. Bun. Al meu poate să alerge o sută de km. Stai jos. Tatăl meu poate să bată un milion de oameni. Nu cred. Tatăl meu poate să ia bătaie de la un milion de oameni. Asta e ușor. Tatăl meu poate să bea un milion de beri. E bețiv, Costele. Mama mea, zise sora lui Costel, poate să-l ierte pe tati de un milion de ori. (Bogdan Mihai Bati)
Filigran.
4. Dormeau cu spatele unul la altul. Vorbeau rar și doar banalități. Ar fi vrut să-i spună că îi lipsește el, dar se temea că n-ar înțelege sau că ar înțelege prea bine. Îi mai atingea mâna noaptea. El nu spunea nimic, dar nici nu se trăgea. S-au despărțit fără să se urască. N-a fost trădare, doar tăceri și un diagnostic căzut ca o ghilotină. Ea nu uitase, după atâția ani, cuvintele lui. El nu uitase că ea a fost cea care i-a adus vestea. S-au retras fiecare în colțul lui. Viața a mers mai departe, dar pe jumătate. (Alexandrina Deaș)
Deci peste el a dat un cancer. Am înțeles corect, Alexandrina?
5. Antonio dădea din picioare și împingea cu vârfurile sandalelor în scaunul șoferului. Erau deja pe autostradă, dar se circula bară la bară. Tatăl lui dăduse drumul la aer condiționat de când urcase la volan, însă soarele îl deranja pe cel mic când se întorcea să se uite la mașinile din spate. De aceea repeta sâcâit De ce e atât de mult? Ce înseamnă încă o oră? Câți kilometri mai sunt? Cam un milion. Ce-ar fi să numeri, ca să ajungem mai repede? l-a întrebat mama lui. Vocea i s-a auzit până la 17. (Laura Stanciu)
Sinistru. Nu ți-a ajuns că i-ai omorât pe părinți, doamnă, dar ai omorât și copilul!
Cum să crești un dinozaur în sufragerie (fără să știe mama)
1. A apărut în noaptea în care am fost folosită ca o jucărie, dată gratis. Îl ascund sub haine largi și zâmbesc când mama mă întreabă ce am. Îmi spun zilnic că nu există, dar devine tot mai mare. Pentru că-l hrănesc cu frică, cu minciuni, cu tăceri ce-mi sparg timpanele. De aceea, ziua în care nu-l voi mai putea ascunde e aproape. Pentru că va urla, va sfărâma pereții și toată lumea va ști. Și atunci nu voi mai fi doar eu, fata de paisprezece ani. Voi fi fata cu dinozaurul. Iar rușinea nu va mai fi a mea. Ci a lor. (Dana Popescu)
Sculptură!
2. Ție n-o să-ți facă nițiun lău. O să te țin în blațe stlâns, stlâns. Ialtă-mă că ți-am udat tale țepii tăi de stegosaul, plomit să plâng si pe bultica ta, să nu stlicăm paltea ascuțită. O să te faci male si o să mă salvezi de pălinții în alb, o să-i învingi pe toți si vom pălăsi locul ăsta si o vom găsi pe mama mea, cale te va adopta. Copiii e lăi si zice că mama îsi face singulă niste inzecții, da stiu că nimeni nu si-al face lău, e o minciună. Sigul vleun pălinte în alb o ține plizonielă. (Vlad Mușat)
Bronz.
3. La parter stă doamna cu butucul, o babă antediluviană care cere mereu ajutor pentru yala stricată. Azi, ca mulțumire, a venit la noi cu o plăcintă. Am deschis și mi-a văzut pianul, s-a dus la el suspinând: știi că eu i-am cântat regelui? Degetele-i gemeau pe clape, hai să te învăț Ecaterino vedea-te-aș moartă. Vreo oră n-am oprit-o, apoi i-am dat niște martini, era tare însetată. Când ai mei au sosit, mama a adulmecat, măi copile iar ai mâncat stricat, măcar aerisește. Eu mustăceam, mâine studiem Zaraza cu whiskey. (Andra Toropoc)
Textul tău, Andra, merita locul întâi, dar nu i l-am dat că mi-ai făcut poftă de whiskey de la socru-meu, d-ăla bunul. La care merg niște felii de gulie cu sare.
4. Unde e? I-am văzut coada, unde a intrat? Cine, mamă? Ăla mic, dinozaurul. Nu e nici un dinozaur și, te rog, nu mai bea. Iar ai luat medicamentele cu vodcă, vezi, d-aia a plecat tata. Cine bea, eu? Îi simt mirosul, l-ai ascuns. Și ce nevoie avem de tatăl tău? Un ignorant, habar n-avea de spirit, știa să facă bani, atât. E sub canapea, îl aud. Cine? Dinozaurul. Uite-i coada. E cablul tv, nu e nimic, mă lași odată? Of, a ieșit. Totuși, unde s-a ascuns Gicuțu, cameleonul meu? Gicu, hai la masă, ai trei muște grase. (Gheorghiță Mircea)
Când eu am scris în roman ceva absolut similar cu textul tău, am folosit un triton în loc de cameleon. Dar, na, acțiunea e-n pădure, nu în casă de oameni.
5. Nu ne știa nimeni. El bătea încet la ușa din spate, se apleca puțin când intra, își strângea aripile de lumină, se așeza pe scăunel și începea a povesti. Pe toate le știa și le zicea cu așa un farmec, că orele se topeau, nu mai exista timp, nici lume, doar stelele de pe cer și din ochii lui. Mai spune-mi, ziceam, dar el pleca în zori. O fi un demon la fata asta, a spus buna într-o zi, că prea se stinge. Și dac-o fi un înger, am râs eu cu ochii grei. De mai vine, zi-i să-și facă cruce, tu fată, ș-om vedea ce-o fi. (Fabiola Stoi)
N-am fost un înger, Fabiola, dar mă bucur că și-au plăcut poveștile mele.
Emoji
1. Bună Mihai. Nu mi-ai răspuns la mesaje. Oare, cu ce ți-am greșit, citește el de la fata pe care o cunoaște de pe facebook și de care e îndrăgostit, dar acum supărat. După două luni de tăcere, iubirea învinge și-i răspunde Anei. Ziua în care am anunțat pe mass-media că mi-a murit mama, tu mi-ai trimis un zâmbet. Acest lucru mă doare enorm, îi mai scrie el ei. Ea, plângând, ți-am ascuns că sunt oarbă, că nu am pe ce instala un Transkripor. Fac totul pe bâjbâite. Înseamnă că am apăsat pe fericire, în loc de lacrimă. (Rozalia Cristea)
Bună, Rozalia. Dacă nu ai citit Dă diriga de băut, înseamnă că am avut, pur și simplu, aceeași idee, doar că am dezvoltat-o literar în mod diferit. Tu în flash fiction, eu în short story.
2. Am lipit pe tablă câte un emoji pentru fiecare stare sufletească: bucuros, trist, speriat, nemulțumit, iubitor, furios și i-am rugat să vină pe rând să se identifice cu o stare, motivând. A decis cu greu și el să se apropie, cu pantofii tociți, cu hainele cam mari rămase de la frați. A ales chipul bucuros și a privit spre colegi câteva momente. Poți să ne spui de ce, David? Pentru că vin la școală, doamna. Acasă trebuie să fac curat, să dau la porc, la vacă, să merg la câmp, să mătur curtea. Zâmbete. (Georgiana Gabriela Fodor)
Statuie.
3. Haha, cum să-l cheme Moji? Numele ăsta îl au doar japonejii. El nu-i japonez. E d'al nostru, d'aici dân Dâlga. Și e mojic rău, fată. D'aia îi spun Moji. Te-ai prins? Știi ce mi-a făcut duminică? L-am rugat să mă ducă la Dragonu' Roșu. De dus m-a dus, da' mi-a dat termen o oră, că voia să vadă nu'ș ce meci la televizor. Tu mă știi, fată, eu nu suport termenele. Am stat trei ore încheiate. Când m-am întors, ia-l dă unde nu-i. Am venit cu o ocazie. Bani, ioc, că-i cheltuisem pă blugi. I-am plătit ăluia în natură, fată. (Paul Dârvariu)
Locul trei pentru creativitate, domnule Dârvariu. Ați ieșit cu brio din capcana textelor cu emoticoane, ați imaginat un artificiu lingvistic posibil doar în română, bravo!
4. Am sărbătorit 25 de ani de când m-am măritat cu colegul meu de clasă. Party am făcut cu colegii din liceu care au fost și la nuntă. Aveam un playlist pregătit, dar mi-au cerut manele. Am pus-o pe singura pe care o știu, pe repeat, în speranța că nu se prind. S-au prins, dar nici ei nu știau alta, așa că am dansat vreo jumătate de oră strigând că așa sunt zilele mele, una bună, zece bipxxx, căci noi nu provocăm Universul, invocând răul. Îmi și imaginam un clip cu noi, atunci și acum, cu zeci de shh pe ecran, azi. (Gladiola Chete)
Ce înseamnă "shh", Gladiola?
5. Kurita s-a trezit în dimineața aceea cu inima bubuind, de parcă ceva încerca să-i spargă pieptul. A sărit din pat și a început să schițeze frenetic niște chipuri manga în câțiva pixeli, fiecare plin de emoții fără cuvinte. Bingo. Tocmai descoperise o scurtătură spre suflet. Adolescenții aveau să jubileze. În sfârșit mesajele lor puteau transmite mai mult, în aceeași limită a SMS-urilor. Nu știa atunci că ideea lui va declanșa o revoluție și lumea avea să uite, încet, să mai folosească cuvintele. (Adina Colțea)
Foarte corect, foarte brutal și foarte trist, Adina. Mi-ai ruinat ziua.
Nopțile lungi ale unui somnifer
1. Tati, nu pot să dorm. Spune-mi, te rog, o poveste. Dar să fie una adevărată. Acum mulți ani, un bătrân a găsit într-un magazin de antichități un stilou. Era foarte scump, dar i-a plăcut atât de mult, încât l-a cumpărat fără să stea pe gânduri. A crezut că e un stilou obișnuit, dar cu timpul a observat că din ce scria mai mult cu el, dintr-atât mai tânăr devenea. Tati, asta nu e o poveste adevărată. Ba da. Și bătrânul ăla mai trăiește? Da, dar acum trebuie să doarmă, fiindcă mâine merge la școală să învețe să scrie. (Cristian Nedelcu)
Domnule Nedelcu, nu pot s-adorm. Vă rog să-mi spuneți o poveste, că acum trebuie să dorm. Când mă trezesc mâine, să am 22 ani și s-alerg după fete de vârsta mea, așa cum este sănătos, normal și legal. Mulțumesc anticipat!
2. Cot în coaste. Dormi? Îhî. Cot. Eu nu pot. Tac. Cot. Auzi? Ce? Cot. Ia-mă în brațe. Cot. Nu așa. Cot. Numai la asta te gândești. Cot. De ce te-ai uitat la aia? Cot. Aud? Avea despicătura rochiei cu vedere la munte. Cot. Ce munte? Al lui Venus. Cot. Ia mâna de pe mine. Cot. Mă iubești? Îhî. Cot. Mă doare capu'. Cot. N-am chef. Cot. Mi-aduci? Ce? Cot. Un calmant, prostule. Mă ridic, caut în buzunar. Ia cu apă. Cot. Hai acum, mi-e mai bine. Mă trezește cu fredonatul în zori. Bună somnorosule, unde ți-e nasturele rupt? (Marian Bircea)
Zilele și nopțile unui corporatist întârziat.
3. Dom'le, e bune și cărțile ăștia la ceva. De exemplu pe mine m-adoarme. Seara, când sunt obosit de obosit, bag o juma de pagină dintr-o carte primită de la un amic care cică e scriitor și gata. Dus am fost. Tot amicu' ăsta mi-a zis de un grup de pe feisbuc, ficțiuni reale. Mișto, am zis (deși era mai mișto să fi fost pe tictoc), are doar cinci sute de litere, m-adoarme repede. Dracu m-a pus. De exemplu acu, e 3:28 dimineața, sunt la textu' 257 și mă râd și plâng ca prostu' de unu' singur, în pat. (Pompilian Tofilescu)
Nu "cică", domnule Tofilescu. Eu chiar sunt scriitor!
4. L-am înghițit. Degeaba. La 3 sunt iar la geam. Țigara sfârâie tăcut. Teatru la radio, pare doar zgomot alb. Aerul rece mi se strecoară la tălpile goale. Liniște. Becuri licăresc. Peste drum, omul cu vezica hiperactivă. Tipu' de la 2, beat mangă, își ceartă fantomele. Femeia de la 4 râde din nou, alt străin, același ruj. Adolescenții se pupă, stângaci parcă pentru totdeauna. Poate somnul fuge ca să-mi lase noaptea întreagă. Într-o seară, fără să știu, voi adormi și eu, ca farul stins, împăcat că a vegheat destul. (Julia Sandu)
Imo, poate ar fi trebuit mai atent lucrată comparația din final.
5. Laboratoarele Valéry creaseră inițial adenotrilul ca un sedativ experimental. În rapoarte, părea doar o variație tehnică, un compus secundar. Dar cu primele capsule de Noctium, rezultatele au devenit imprevizibile. Pacienții nu mai adormeau: erau transferați, parțial, în existența altora. Retrăiau viețile părinților, ale copiilor pierduți, ale iubirilor îmbătrânite. Nu ca amintire, ci ca realitate secundară, crudă și inevitabilă. Oficial, fenomenul era descris drept activitate onirică intensificată. (Dorin Vasile)
Domnule Vasile, dacă veți inventa adenotrilul vă veți îmbogăți, dar nu prin punerea lui pe piață. Serviciile secrete vă vor cumpăra brevetul, ca să-și tortureze ostaticii cu vise. Uman, eficient și moral. Convențiile de la Geneva? Dead meat.
Cereale cu lapte
1. Ăsta-i preparatul de mare succes al restaurantului meu. Fiți atenți: se ia o bucată zdravănă de ceafă de porc și se marinează, timp de cel puțin o oră, într-un amestec de bere, ulei de măsline, muștar, sare, boia dulce, piper, usturoi și oregano. Se frige pe grătar, până când carnea începe să își schimbe culoarea. Se servește cu cartofi prăjiți, castraveți murați și bere rece. Unde sunt cerealele? În bere, nene. Află că dacă știi să o torni, berea din cereale face o spumă mai albă decât laptele. (Paul Dârvariu)
Beton.
2. Dada Lina suferise de toate la viața ei. Acum venise vremea și-l îngropase și pe omul ei, Ghiță. Pomana trecuse, oamenii se împrăștiaseră pe la casele lor, lângă ea rămăsese doar Măria, vecina de peste drum. Își puse în sfârșit un păhăruț de rachiu, că doar îi plăcuse și răposatului. Fă, Lină, cum faci tu, fată, coliva, de-ți iese așa bună? Pe Măria o prinsese o dată cu zgaidele în sus în șură și cu Ghiță peste ea, dar asta fusese demult și o iertase. Fă, eu mai întâi fierb arpacașul în lapte. (Pompilian Tofilescu)
Ce înseamnă "zgaide", domnule Tofilescu?
3. Luni erau laboratoare numai pentru grupele de băieți. Studentele aveau pregătire militară în Fratelia. Odată ne-au dus și pe noi, să vedem un film despre distrugerea Orșovei Vechi, că urma să ajungă sub apă. Fetele făceau instrucție de infanteriști într-o unitate de tanchiști și aveau ca ofițer o locotenentă majoră aprigă. Ziua începea cu pregătirea fizică: mișcați-vă, păpușelelor, dați jos pufuleții. Seara, căministele deschideau o pungă cu grisine și chicoteau pe seama ei. Ar fi băut și lapte, dar nu se găsea. (Gyorgy Gyorfi-Deak)
Mi-ați dat cu trecutu-n cap, domnule Gyorfi-Deak. Mai bine îmi dădeați c-un bătac de baseball. Dacă urăsc ceva mai mult decât mă urăsc pe mine, atunci acel ceva este Republica Socialistă România, varianta "Nea Nicu târziu" (1982 - 1989).
4. Florile, cumpărate de cu seară, așteptau semeț în vază. Noaptea fusese agitată. Ca să ignore demonii pitiți sub pat, a urmărit îndelung jocul de lumini și umbre de pe cercul portocaliu. Spre dimineață, când l-a prins somnul, a venit și mama, care l-a certat de cum a deschis ușa: Încă nu ai mâncat? S-a spălat pe față și-apoi s-a îmbrăcat cu hainele alea pe care le poartă toți copiii când se așază-n bănci. Înainte să iasă, a strecurat în penar poza cu tata și s-a întrebat dacă și el a avut o învățătoare. (Daniela Rusu)
Daniela! Ce știi, cât și de la cine? Da, am avut un crush pentru Justine, învățătoarea fiică-mii, dar asta a fost demult! Nevastă-mea n-a aflat nimic. Păi nici să nu afle! Sunt dispus să rup din portofel. Doar să-mi spui prețul.
5. Îl enerva cum nevastă-sa învârtea lingura în castron și cum plescăia, dar cel mai mult cum se fandosea penibil. Iubitul meu mi-a dat un inel mare cât inima lui de bursucel, cânta femeia rotind degetele gătite cu Cheerios aurii. Însă tăcea stoic și bea pahar după pahar cu ouzo adus din ultimul concediu. Anasonul îl umplu cu nostalgie: așa mirosea pielea gazdei lor, o grecoaică frumoasă și gospodină. Știa să facă buni frecăței cu lapte pe care el îi comanda la room-service când soția era la plajă. (Andra Toropoc)
Moooor! "de bursucel"! Despre mirosul pielii alteia... mai bine să nu vorbim. Nu că așa zic eu, dar că așa au zis filosofii, adică ăi de luau salariu strict ca să cugete la toate cele. Wovon man nicht sprechen kann, darüber muss man schweigen.