Problemele apăruseră de vreo lună, dar în ultimele zile se întețiseră. Erau complet aleatoare, afectând sisteme diferite, pe durate diferite, cu implicații diverse. Alex și Eva rulară programul independent de evaluare a stării stației și aplecați peste monitor așteptau cauza. Iubire, afișă mașina. Eva tresări. Nu te uita la mine, nu eu. Apoi stația parcă îngheță, niciun zgomot, nicio lumină. Până când din difuzoare începu să curgă you can leave your hat on iar alarmele începură să clipească roz.
Ana Maria Dobre-Nir
Cât am așteptat ziua asta. Pământul se umflă sub noi ca un pepene trecut, gata să plesnească. În curând vom coborî și vom șterge tot ce mișcă. Îi știm pe oameni pe de rost: își rod unghiile, ridică temple și votează impostorii. Civilizația lor e o farsă, dar vai ce plăcere să o nimicești cu propria mână. Frații mei își fac planuri ridicole: unul vrea să ardă biblioteci, altul să conducă parcuri de distracții. Eu? Eu vreau doar să-i văd cum aleargă orbește, convulsiv, spre noi, convinși că sosim să-i mântuim.
Andra Toropoc
Am tot ce trebuie pentru ciorbă în bucătăria mea de vis care-i albă, nichelată, ordonată, cu sertare, butoane și jeturi de lumini ca-ntr-un film SF. Cu utilaje încastrate în pereții pe care se derulează rețete. Mângâi cu privirea încăperea, e ca un soare, miroase divin, cum să stric perfecțiunea cu ceapa fiartă? Simt puseul de lene dezolantă cum crește-n mine, sting luminile și comand pizza. Familia va mânca din cutii sub cerul înstelat și voi promite că după criză voi găti cea mai bună mâncare din galaxie. Cândva.
