Fabiola Stoi
Mă trezesc brusc în metroul gol, garat în întuneric. Din două opțiuni, aleg acțiunea. Merg pe bordura lipită de perete a tunelului, prin măruntaiele subteranului spre ceva ce pare un afară. Ies în noapte, în căutarea unui bus. Nici țipenie, ard focuri pe la colțuri, iar clădirile dezafectate, chioare de ferestre, umplu peisajul. Sinistru, mă gândesc, mai bine așteptam dimineața în metrou. Deodată aud un pocnet și ceva îmi vâjâie pe la ureche. Un strigăt de asalt mă face să realizez ce se întâmplă. Sunt prada. Fug.
Oana Brumă
Credeam că o să fie ca-n filmele americane. Cu copii docili în jurul mesei, dând frumos din piciorușe și mâncând civilizat cu cuțit și furculiță. C-o să merg de mână pe stradă cu o fetiță cu codițe și șosete cu fundiță. În realitate, e ca-n Africa. Zilnic putem tăia bilet. Bucăți de pâine zboară pe deasupra mesei, iar din șervețele fac avioane. Cu mâinile unse de pe copane, trec la pian și la vioară. Și când nu-și fac voia, zici că au debarcat în bloc toate fiarele sălbatice. Să fugi mâncând pământul, nu alta.
Ruxandra Donose
Scoateți lichidele, scoateți electronicele, pantofii, haina, ceasul. Le scoți, treci prin filtru, țiuie, mai stai un pic să te lași pipăit, cu mâinile ridicate și ochii spre banda rulantă, după laptop. Când în sfârșit te poți încălța, ofițerul insistă sa îți ia probe de pe centura pantalonilor, poate cari o bombă cu tine, e posibil. Cu sudoarea pe frunte și tensiunea ridicată, alergi spre poarta de îmbarcare, slalom printre pasageri nonșalanți. Ajungi gâfâind fix la timp, ca să afli. O oră întârziere. Ce junglă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2025, grupul are 14.140 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
