O programare la masaj, mă milogesc sâsâind ca gâsca, am dureri lombare crâncene. Vă aștept peste o oră, mi se răspunde amabil. Mă prezint la adresa indicată și observ o plăcuță de avertizare, câine rău. Ce rasă e dulăul, întreb o duduie corpolentă. Toulouse, mă șochează ea invitându-mă în curte. Apoi precizează, nu am găsit în comerț simbolul potrivit, și-mi indică un țarc șoptind duios, iubitul meu, e timid, l-am închis, săracu'. Și trimite bezele unui gâscan imens ce tropăie, sâsâie și-mi zvârle priviri dubioase.
Iulia Stavre
Se mutase în satul din sudul Italiei ca să scape de ploile de acasă. A început să exploreze bucătăria italiană. În dimineața aceasta, a hoinărit prin piață, și-a umplut coșul cu bunătăți de la măcelărie, brânzeturi, și alte delicatesuri. În drum spre casă, i-a atras atenția un smochin încărcat. Le-a imaginat pe masă, alături de brânzeturi. Un pas pe bordură, încă unul pe gard, s-a ridicat, cu greu a reușit să culeagă câteva. Când să ia coșul, un câine se înfrupta din mezelurile alese pe sprânceană.
Ana Ludușan
Bunicul ne-a dăruit un pui de câine lup. Am crescut împreună, puiul de lup cu cei patru nepoți ai lui, într-o livadă, căreia nu-i vedeai capătul. Ne-am mutat în centrul satului, mai aproape de școală. Dimineața câinele ne aștepta în prag, seara mergea să doarmă, acasă, lângă bunici. Într-o seară câțiva, ascunși în întuneric, l-au străpuns în furci. Cu ultimele puteri s-a apărat. Bunicul l-a oblojit și ne-a spus: Cei cu furcile au ce învăța de la Lupu' nost'. Câinele nostru s-a stins, urlând pe mormântul bunicului.
