Exagerase când a scris pe poartă, câine rău, că nimeni nu i-ar fi deschis-o. Era ursuz, îți dădea-n cap. Nu-i intrai în voie cu nimic. Și ce să-i iei? Năravul? Nimeni nu reușise. Iar câinele-i era de fapt o cățea chinuită, pe care n-o lăsa să rămână mamă, măcar pân' la-nțărcat. Îi arunca puii la gunoi. Vii. Satisfacția lui bolnavă. I-am spus și eu că e inuman. Și i-am spus și despre sterilizare. Mi-a retezat-o, cum că nici pe cățeaua de mă-sa n-a mai sterilizat-o nimeni. Și-așa-l aruncase și pe el. Ca pe-un câine.
Nicolae Popescu
Cizmele flăcăilor bat colbul la hora de duminică. Jocul e în toi. Ion chiuie, pocnește din degete, o învârte pe sub mână pe Maria. Fota se face clopot în jurul trupului ei zvelt. Sub pălărie, ochii lui Ion sunt ațintiți pe sânii ei rotunzi. Sub basmaua înflorată, Maria simte arsura privirilor. Ieri, pe înserate, la poartă, Ion i-a furat o sărutare. Ei i-a plăcut că lui nu îi miros buzele a tutun ieftin, ca lui George. Dacă reușește să lege zăvodul și dacă taică-su se îmbată repede, diseară va merge cu Ion în șură.
Yuka Brevi
Eu sunt rău numai la ieșire. La intrare stau blând: îmi pun masca de milog, bag coada între picioare. O să-ți arăt cum. Așteptările se fixează sus. Hoțul mă mângâie, îmi zice de câteva ori cuțu, cuțu și-și îndeasă prada-n sac. Aici intervine mișcarea mea de geniu: în timp ce mă mai mângâie o dată, eu, calculând rapid, mă concentrez ca un Fibonacci al rasei Canis lupus și număr: 1, 1, 2, 3, 5, 8. Când ajung la trei, deja simt gustul de tibie și fibulă. Restul se-nțelege de la sine. Hai să exersăm privirea de milog.
