Seara, bătrânul uda legumele, dădea de mâncare câinelui, îl lăsa liber și se pregătea de culcare. Mare, negru ca talpa iadului, Ares băga spaima în cei cărora le-ar fi trecut prin cap să dea iama în curtea moșului. Mulți au încercat să-l îmbie cu bunătăți, dar era dresat să nu primească nimic de la străini. Într-o noapte grădinarului i-a stat inima. Câinele l-a așteptat în zadar să vină să-l hrănească. A trecut o zi, au trecut două, au trecut săptămâni, plantele s-au uscat, iar Ares a murit de foame păzind grădina.
Dorin Vasile
Mai întâi am simțit vibrația în ciment. O inimă uriașă bătând sub tălpile mele. Peluza fremăta ca un animal mitologic cu mii de capete și o singură voce. Jandarmii au intrat dintr-un colț al lumii, în echipamentele lor lucioase. Am lovit primul cu un ciocan făcut dintr-o piuliță. Împinși, loviți, am fost rostogoliți în propria noastră furie. Când m-am ridicat, cu sângele șiroind, a sunat telefonul. Cocuța. Da scumpete, iau și conopidă. După meci. M-am șters pe față și am urlat. Câine până la moarte.
Clara Marinescu
Nu-l judeca prea dur, trecătorule. Poate că a fost cândva plină de râsete curtea asta a lui. Poate că era obișnuit să se facă auzit în speranța unui mângâiat pe creștet. Își face încă datoria, deși nu mai are pe cine aștepta. Se culcă pe pragul gol, de unde altădată cineva îi șoptea cald Mă întorc curând, băiete, să fii cuminte. Poate că nu e rău, trecătorule. Poate e doar obosit. Latră, săracul, umbrele, nu vezi cât a scorojit ușa aia în speranța că i-o va deschide cineva? Ca atunci, nu demult, când
