Domnule, câinele dumneavoastră mi s-a uitat sub fustă. Păi purtați pantaloni. A, așa e, voiam să îmbrac o fustă astăzi, știți, am picioare frumoase. Dar uitați cum mă privește. Cum doamnă? Ca un bărbat în călduri. Câinele e castrat. De ce? Se uita la nevastă-mea cu o privire libidinoasă. A, sunteți căsătorit. Mda. Nu purtați verighetă să induceți femeile în eroare? Nu, am uitat-o la amantă. Cu speranță. Aveți și amantă? Mda, două. Doamne, ce monstru. Vă las totuși numărul meu de telefon, poate vă mai eliberați.
Gabriel Moldovan
Cato, centurion al Legiunii VI Ferrata, primește un câine de urmărire înaintea campaniei din Dacia. Un animal tăcut, cu privire de om. Înainte de atac, câinele începe să latre la el, nu la dușmani. Ostașii îl privesc cu teamă, iar Cato simte ceva prăbușindu-se în el. Îl bate. Câinele nu tace. În liniștea pădurii, Cato înțelege că acesta nu acuză un trădător de rând, ci pe cel din adâncul său. Dimineață, romanii găsesc cortul gol și câinele păzind armura. Nimeni nu știe dacă a fugit, s-a prăpădit sau s-a mântuit.
Monica Aldea
Cerberul avea o zi din acelea în care nu scoți nici câinele afară. Agitată, secretara Vrăbiuța veni degrabă, țopăind îngrijorată. Turnă cafeaua, amestecând absentă cu o falangă. Unul din capete o fixa, celelalte două mârâiau în sincron. Să nu uit. Vă așteaptă de un ceas nepoții Samson și Samurache. Au stricat canapeaua și fotoliile din living. Oricum redecorăm. Șerpii de pe spate începură să șuiere amenințător. Vrăbiuța ieși și întoarse cartonul de pe ușă - lăsați orice speranță, voi ce lătrați aici.
