Începuturile muzicii
- Știi, Marty, în sala de concert vei avea ocazia să asculți muzică foarte frumoasă care, în general, nu va depăși patru sute de ani vechime. Asta nu înseamnă că înainte nu se cânta sau că nu știm nimic despre muzica strămoșilor.
- Dacă voi știți, ziceți-mi și mie.
- Demult, când oamenii trăiau prin peșteri și se ocupau cu vânătoarea, se bănuiește că exista deja un fel de muzică primitivă.
- De unde bănuiala asta?
- Mai întâi, chiar din peșteri, unde s-au găsit desene.
- Desene muzicale? Cum?
- Nu desene muzicale. Pe pereții peșterilor apăreau diverse scene reprezentând oameni îmbrăcați în piei de animale, aflați în diferite poziții, ca și cum dansau.
- Da, da, am auzit eu că oamenii dansează după muzică.
- Exact. Asta înseamnă că și acei vânători dansau pe o muzică, oricât de simplă ar fi fost ea.
- De ce îi numești vânători? Nu erau dansatori?
- Și una, și alta. Dansurile aveau loc înainte de vânătoare, mai mult ca să îmbuneze spiritele. Era, în același timp, și un fel de "repetiție generală" făcută înaintea "spectacolului".
- Asta doar ca să-ți treacă emoțiile, fiindcă tot învățătura e cea care te salvează la examene.
- Mie-mi spui?
- Nuu, că știu cu cine am de-a face. Vorbeam singur (!). Revenind la începuturile muzicii, mai vreau să-ți spun că în peșteri sau în alte locuri s-au găsit și urme ale unor instrumente muzicale...
-... de suflat, de coarde și percuție; sunt sigur.
- Cum să nu fii, dacă te-am învățat eu data trecută. Numai că acum îți spun și ce au găsit arheologii: fluiere primitive făcute din oase de animale, tobe de piatră, peste care se crede că erau întinse piei de animale care s-au distrus în timp. Am norocul să îți pot arăta ceea ce pare a fi cel mai vechi instrument de suflat, făcut din osul femurului unui urs de peșteră. Vechimea estimată este de 60.000 de ani.
- Pentru voi e foarte mult, nu-i așa?
- Așa este! Chiar foarte mult! Uite despre ce e vorba:
- Grozav că l-au găsit! Asta înseamnă că aveau instrumente de suflat și de percuție. Păcat că nu aveau și coarde, că mie îmi plac cel mai mult.
- E adevărat că instrumentele de coarde de care te-ai îndrăgostit tu nu erau încă inventate, dar vibrația coardei n-a scăpat urechii agere a omului primitiv, care vâna cu arcul...
- Vrei să spui că arcul vibra?
- Da! Și mai vreau să spun că a devenit instrument muzical, primul din seria coardelor.
- Ce grozav ar fi să mergem să-i vedem puțin pe primii oameni muzicanți cântând din arc!
- Spui asta atât de natural, de parcă am putea chiar face o mică excursie și i-am întâlni nas în nas.
- Sau bot în bot, că eu n-am nas - doar știi. Sigur că putem. Ce ne împiedică?
- Nu mai zic nimic, dacă crezi că eu, cel de astăzi, m-aș putea întâlni cu oamenii care au trăit acum câteva zeci de mii de ani sau chiar mai mult. Ceva nu se potrivește. Explică-mi tu, marțianule.
- Mi-am închipuit că la computerele voastre aveți programe asemănătoare cu ale noastre și de aceea...
- Programe? Aveți voi un program care vă dă întâlnire cu lumile dispărute?
- Noi nu gândim așa. Programăm computerul aflat la bordul navelor, în funcție de locul și timpul pe care vrem să-l vizităm și aterizăm atunci și acolo, în prezentul lumii respective. Așa am venit și la voi.
- Vai de mine! Vrei să mă faci să cred că fac parte dintr-o lume și un timp care nu mai există?
- Există chiar acum, dar eu am posibilitatea să cer computerului să mă ducă și în lumea viitoare și în cea trecută.
- Aveți mașina timpului la care noi visăm de-atâta vreme!!! Sună minunat, chiar dacă eu sunt puțin șocat.
- Îmi pare așa ciudat... dar, sigur, eu m-am născut cu ea la nas... cum s-ar spune. "Mașina timpului" - ce frumos o numiți voi -, chiar înainte de a o avea. Ai vrea s-o folosim împreună? Aș putea programa o aterizare în locul în care dorești tu și la orice dată pământeană.
- Cum să nu vreau? Dar ești sigur că se poate?
- Absolut sigur. Ți-am spus că pentru mine e chiar ceva banal.
- Bine, Marty - cel plin de surprize -, cred că ar trebui să mai scormonim puțin trecutul, dar nu mă tentează timpurile atât de vechi și prea puțin avansate, cum erau cele primitive. Hai să mergem într-o lume mult mai civilizată, aceea a popoarelor antice și să vedem cum era muzica atunci.
- Să-mi spui, te rog, traseul și mă ocup eu de programare.
- Mă gândesc să mergem în câteva țări ale Orientului antic și ale Europei de sud, pentru că, din documentele existente, știu că vom avea ce vedea.
- Primul popas?
- În Mesopotamia, "Țara dintre fluvii", situată între Tigru și Eufrat, pentru că vechea civilizație a mesopotamienilor a influențat civilizațiile țărilor vecine, dar și ale unor țări mai îndepărtate.
- Epoca?
- Pe la începutul mileniului al doilea î.Hr.
- Am programat. Acum ține-te bine, că pornim.
- Mă țin bine și închid ochii.
- Ha-ha, ți-e frică?
- Puțin, dar am să mă gândesc că nu-i adevărat și doar joc într-un film de "science fiction", în care personajul principal e un marțian haios, care nu are altă treabă decât să învețe despre muzica pământenilor.
- Bine faci că, uite, așa nici n-ai simțit că am ajuns.
- Am și ajuns?
- Da și am impresia că ne aflăm chiar la curtea regală. Oare cine sunt oamenii aceia îmbrăcați în haine scumpe și cărora li se aduc atâtea onoruri?
- O clipă, să-i văd mai bine... Sunt chiar muzicanții. Norocul nostru. De fapt, nu mă mir, fiindcă știam că la mesopotamieni, locul lor în ierarhia statului vine imediat după zei și regi. Ba, mai mult decât atât: chiar și zeii sunt socotiți mari pasionați de muzică - supremii muzicanți.
- Văd că s-a adunat o mulțime de instrumentiști. Cam câți să fie?
- Pot fi chiar și 150 de executanți, care dau concerte atât la curțile regale, cât și pentru public.
- Orchestra seamănă și nu prea seamănă cu orchestrele cunoscute de mine. Din ce instrumente cântă muzicanții?
- Sunt instrumente destul de perfecționate pentru această dată: instrumente de suflat - un fel de oboi și un flaut longitudinal -, instrumente cu coarde - harpe, lăute, lira și instrumente de percuție, cum ar fi tobele.
- Aha! Și ăsta o fi singurul loc în care se poate auzi o muzică în Mesopotamia?
- Din câte știu eu, nu. Ca la toate popoarele, există și la ei o muzică religioasă, mai mult vocală, cu acompaniament instrumental, plus muzica populară din mediul păstorilor - care nu foloseau ca instrumente decât lăuta și un fel de flaut.
- Aș vrea să ascult ceva special.
- Te cred. De fapt, și eu doresc asta. Sunt încă fermecat de călătoria în timp, dar încerc să îmi adun gândurile și să-ți dau mici informații. Civilizația mesopotamiană a fost una foarte importantă, din multe puncte de vedere. Poporul cel mai vechi din Mesopotamia era cel al sumerienilor. Ei au inventat cea mai veche scriere: scrierea cuneiformă. S-au găsit multe tăblițe din argilă sau de piatră cu scrieri, unele reprezentând muzică. Desigur, nu pe portativ, tot cu ajutorul scrierii lor cuneiforme (a fost numită așa, datorită formei care seamănă cu cuiele).
Eu sunt curios să aflu cum suna o celebră lucrare a lor: Epopeea lui Ghilgamesh. Mai multe momente ale acestei legende sunt interpretate și azi de către unii rapsozi, chiar în limba originală.
- Mă declar mulțumit cu ce am văzut aici și aș vrea să ne urcăm din nou în "mașina timpului".
- De-acord cu tine, dar, dacă tot veni vorba de timp, cred că n-ar strica să mai afli că, în Mesopotamia, pentru numerotarea anilor erau folosite, ca puncte de reper, nume de muzicanți.
- Nume de muzicanți? Ce curios... pe Marte dăm anilor nume de animale.
- Cum fac chinezii. Eu am presupus întotdeauna că sunt veniți de pe altă planetă. Poate sunt rude cu voi.
- Nu cred. Mai degrabă egiptenii, fiindcă au fost în stare să construiască piramidele acelea colosale, care sunt exact ca ale noastre.
- Vrei să mergem în Egiptul antic?
- Vreau. Dar după o binemeritată pauză.
- Perfect. Hai acasă!
Mașina timpului. Nu mă așteptam. Voi ce spuneți? V-ar plăcea să o folosiți? Mie mi-ar plăcea foarte mult, dar vă mărturisesc că nu doresc să merg în viitor. Nu aș mai avea parte de surprize și mie, ca și lui Marty, îmi plac surprizele. Deocamdată o aștept pe cea de sâmbăta următoare. Pe curând!
(va urma)