09.11.2025
Arthur Ianoși
Lungescu scurta drumul către micuța garsonieră prin spatele fostei măcelării, unde în tinerețe avusese casă mare, ridicată de omu' ei cu încă vreo trei veri dinspre mamă. Se prăpădiseră toți și, neavând copii, se lăsase convinsă de niște nepoți să le dea lor casa și ei să-i cumpere ceva mai aproape de cimitir, să poată să le grijească mormintele. Asta era singura ei bucurie, o ajuta să pună capul liniștită pe pernă. Când vru să deschidă ușa, în prag ieși un bărbat hâtru. Mamaie, tre să evacuezi, garsoniera e a mea.

Ana Maria Dobre-Nir
Când ușa a cedat, lanțul a trosnit ca un os, iar aerul a năvălit peste Mara ca o fiară. A alergat desculță, cu urme de funie pe încheieturi, sângele zvâcnind nebunește. Pământul o lovea, dar ea râdea, cu noroiul stropindu-i fața, gustând ploaia. În depărtare, șoseaua tremura în lumină, o dâră subțire de promisiune. Mara și-a întins brațele spre ea, strigând fără glas, cu inima izbindu-i coastele, și păsările pădurii s-au ridicat în zbor, foșnind violent, până când tot sunetul cerului s-a amestecat cu respirația ei.

Ionuț Morariu
Ca un atac de panică. Așa l-a potopit extazul revelației. Totul este oglindă, a gândit Ibn Arabi iar Allah i-a zâmbit asemenea unui scriitor care a dat peste metafora desăvârșită. Și pentru o clipă, bătrânul cu barba sură a fost tot ce există. Praful de pe aripa unui fluture, geamătul cadânei, gândul nerostit al unui djin. Apoi s-a trezit. Însă, în loc de oameni, Damascul era acum plin de litere. Iar Al-Nur un alef suspendat între cer și pământ, reflectat în fereastra iubitei. Ca într-o oglindă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2025, grupul are 14.140 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus