Făcu ultimul pas. Nici îngeri nu cântară, nici ceruri nu se deschiseră larg, ca în povești, dar ceva fremăta înăuntru, mult mai subtil, ca o chemare, ca o mângâiere. Își umplu plămânii, aerul rece ardea, dar lui i se păru purificator. Simți gustul victoriei cu vârful buzelor, cu porii deschiși la maxim. Închise ochii și primi binecuvântarea timp de o secundă nesfârșită, apoi căzu în genunchi. Bucuria se sparse. Imaginea Anei îi tremura în fața ochilor. Îi va face chemare. Fluviul sclipea în urmă, șarpe de lumină.
Marina Borzescu
Înainte ca vinul să-și revendice puterea, lumea pare perfect ordonată. Apoi, lichidul roșu, promisiunea pentru simțuri, dizolvă gândurile și conturul realității. Euforia, ca o dantelă fină între mine și ce mă înconjoară, se insinuează. Sunt lucid, parcă m-aș privi într-o oglindă curățată de praf. Pare că sufletul se simte confortabil în acest trup obosit. Dimineața, lumina rece îmi dezvăluie fragilitatea adevărului: euforia, clipa de grație chimică, dispare. Rămâne doar dorința reeditării ei. Începutul dependenței.
Paul Dârvariu
Bineînțeles că o știu. Oi fi eu de la țară, da' incult nu-s. Am fost acolo cu mama și cu frate-meu, cu bilete de la sindicat. Tata a rămas acasă, că trebuia să aibă grijă de iepuri. Am stat la hotelul Gagarin, la ultimul etaj. Mi-a plăcut, că vedeam marea din balcon. Ghiolul nu mi-a plăcut că puțea urât și mă usturau ochii de la apa aia sărată. Și nici babele despuiate, cu țâțele pân' la buric, nu mi-au plăcut. Cum? Eforia nu-i totuna cu euforia? O fi, da' ce mai contează o literă în ziua de azi?
