S-a trezit cu pleoapele încă grele. Învățase să trăiască singură și să-și accepte gândurile, care o asaltau haotic de la prima oră. În acea dimineață, pe măsură ce-și întindea brațele sub plapumă, o căldură blândă i-a cuprins pieptul și un fior i-a urcat pe șira spinării. O iubire fără margini a inundat-o, depășind orice înțelegere. Granițele dintre ea și lumea din jur s-au topit. Nu mai era o femeie obișnuită, ci o scânteie infinită. A sărit din pat și s-a privit în oglindă. Chipul care o privea îi era străin.
Cecilia Fofiu
Stropi puri, aninați în corcoduș, îmi închid pleoapele fierbinți. Trăsnete aleargă din cer, lăsând loc muțeniei. Un curcan piscuie duios, umflat în pene ude. Clipesc arar, răcoros. Burtosul boltei se adapă din pâraie înfoind brâu multicolor. Mi-e sete. Iar. Mă întind în mustul ierbii. E foarte plăcut. Buze fierbinți îmi molfăie senzual lobul urechii, înfiorându-mă. Respiratia udă, accelerată, mă înnebunește. Burcuș, la picior. Ajută-mă vecine să-l cărăm în casă. Ridică-te dobitocule din noroi, zbiară nevastă-mea.
Monica Ciurea
Un spasm mă trântește la pământ. Seringa lovește surd cimentul. De undeva de sus, urletele unui rest de mamă-mi curg transpirate-n timpane. Totu-i cleios. Membrele-mi lopătează confuz, haotic, printr-un gol amniotic. Apoi cuiva i se face milă. Sau silă. Uite-i, au venit să mă ia. Tremur. O palmă uriașă mă prinde, mă trage, mă-nvârte. Văd cum realitatea-i o matrioșca vicleană despicată-n două. Mă zbat. Mă-nghite. O lovesc. Urlă. Uite aici, și-i arăt pe braț un loc cât un vârf de ac. Fă-mi doza, auzi? mi-aud eu furia.
