Nu voia să creadă că vremea ei a trecut, că frumusețea s-a veștejit, că trupul s-a împovărat de ani, când a sunat-o. Vrei să ne vedem, sunt în trecere prin oraș? Oh, Doamne, după 30 de ani. Era în al nouălea cer. A ales cea mai elegantă rochie, a întins pe obraz cele mai delicate farduri și a încălțat pantofii cu toc. El aștepta într-un colț al terasei orb la toate pregătirile ei. N-am vrut să te sperii și să nu mai vii, i-a spus pipăindu-i-i obrajii, ochii, buzele, nasul. Ești la fel de frumoasă.
Florentina Ghițescu
E liber locul ăsta? Așa pare. Cum adică? Nu a venit nimeni până acum, vreau să zic. O să mă așez eu aici. Poți să-mi urci geamantanul, tinere? Unde mergeți? La Euforie. Unde? La Euforie, așa tânăr și cu probleme? Înțeleg eu, ca sunt bătrână, dar tu? Se zice Eforie. Așa crezi? Nu cred, știu. Bătrâna zâmbește. Aveam 17 ani când am venit prima dată aici. Am cunoscut un băiat. A fost primul meu sărut în vara aia. Cred că știu și eu că ii zice Euforie. De atunci îl caut încă. U este de la Ulise. Eforie, Euforie, Itaca.
Iulia Biro
În ziua în care a devenit disponibilă activarea modului gravitație 0 în cafeneaua de la marginea poligonului, Xara și Dena l-au testat primele. Pluteau printre biscuiți și cești și râsul lor se propaga în capsulele vecine. S-au ciocnit și atunci s-au luat prima dată de mâini, degetele calde ale Xarei împletite cu cele reci ale Denei, pulsul de care nu știau dacă e al uneia sau al celeilalte, bucuria. Toți priveau cum, pentru cele 15 minute plătite, două ființe uitaseră de misiuni, reguli și distanțe.
