Laura Stanciu
Stau pe bancheta unei mașini scumpe. Am mult spațiu și îmi place cum se simte tapițeria din piele. Mi se deschide portiera. Întind piciorul drept să cobor. Port niște pantofi Louboutin. Gleznă de căprioară, gambă de atletă, coapsă de vikingă. Rochia de mătase turcoaz este fabuloasă. Văd o mână de bărbat gata să mă ajute. Mă sprijin. Jason. Jason Statham. Îmi spune pe nume. Good evening, Jessica. Se filmează The Mechanic 3. Aș vrea să ațipesc, să mă mai văd o dată. Închid laptopul rămas pe burtă.
Aurelian Țolescu
Ce fericit eram că urma să înceapă școala, anul I de facultate în '87, la Electronică. Terminasem armata, cu pregătire, instruire, trageri, dar și două sesiuni de munci agricole, la cartofi, gogoșari și răchită, puțin înjositoare pentru noi, puși la un loc cu cei din batalionul disciplinar. Abia așteptam, cu emoție și bucurie, să-mi cunosc colegii și colegele, profesorii, să particip la cursuri, seminarii și laboratoare. A fost frumos. După o lună am fost trimiși la munci agricole, în același loc infect din armată.
Ruxandra Donose
Una-i mamă la copii, alta, pofta inimii. În jurul meu, peste o mie de oameni cântă versurile, tați cu copii pe umeri, mame care sigur se cred încă pofta inimii. Sunt uimită, acest concert unde am ajuns din întâmplare îmi arată o lume despre care doar auzisem că există. Teatrul de vară din Eforie, ce mai euforie, râd cu prietena mea. Desigur, există tărâmuri necunoscute și limbi pe care nu le vorbești, ele există și fără tine. Nu le voi asimila, dar hai să fiu și eu pofta inimii, căci mamă la copii, știu că sunt.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2025, grupul are 14.140 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
