Norii se înghesuiseră unul într-altul, ca un cearșaf boțit ce acoperea soarele. Purtând pălării de paie, sătenii s-au strâns roată în jurul nucului din curtea celui bătrân. Când prima frunză a atins pământul, moșul a oftat prelung, iar inima a încetat să-i mai bată. Apoi toate frunzele au căzut, ca o ninsoare galben-ruginie pe iarba încă verde. Râzând, și-au scos pălăriile și le-au aruncat în sus. Câteva s-au agățat de crengi, însă celelalte au rămas suspendate între cer și pământ, așteptând prima ploaie de toamnă.
Dan Banu
A agățat-o într-un parc. Nu era nici frumoasă, nici urâtă, nici cochetă, nici șleampătă, nici limbută, nici tăcută. Au vorbit despre Sartre, despre teatru, despre existență și neființă, apoi a invitat-o la o cafea. Se gândea cu jind cum are s-o dezvelească în garsoniera lui, când a văzut cum îi tremură mâinile și cum îi ard privirile ca două făclii răscolite de vânt în templul Afroditei din Lesbos, atunci când înfulecă brioșa ei, apoi pe a lui. A mai plătit un meniu complet și s-a făcut nevăzut.
Paul Dârvariu
Întârziasem, dar nu m-a certat ca de obicei. M-a pupat și m-a întrebat de ce-s supărat. I-am zis de accident și că a trebuit să bag mașina în service. M-a liniștit: nu-i nimic, iubi, o să mergi cu bicla și-o să mai slăbești; hai, du-te la duș, că-ți pregătesc cina. Surpriză: icre negre, Chateaubriand și-o sticlă de Moët. Până să termin, mi-a șoptit: te aștept în pat, dragule. Am găsit-o sub pled, goală pușcă. Dimineața am dezlegat misterul: sticla de Chivas era aproape goală. Nu m-am supărat. Diseară cumpăr alta.
