Când au deschis ochii, barca ardea mocnit, iar flăcările curgeau în jur, tăcute și vii, ca un râu inversat. Nu se cunoșteau, dar tăcerea dintre ei părea familiară. El a întrebat-o dacă știe cine a primit-o acolo. Ea a privit focul și a spus: Poate Hades. Sau poate dorința mea. Barca plutea fără vâsle, iar aerul vibra, dens, ca un fulger rămas suspendat. De undeva, o muzică se ridica, amplă, ca o simfonie de Mahler. Ea a închis ochii, crezând că se trezește, însă flăcările au rămas, lipite de pielea visului.
Paula Butnariu-Bompa
Îți amintești, tăticule, când eram eu micuț și mă dădeai în bărci? Da, tăticule. Și îmi era mereu foarte rău? Da, tăticule. Și dădeam la rațe și la pești, cum ziceai tu? Da, tăticule. Și pe urmă ajungeam la tanti Niculina. Da, tăticule. Și îmi dădea o chestie scârboasă, să nu-mi mai fie rău, care pișca la limbă. Da, tăticule. Și după dormeam să îmi treacă? Da, tăticule. Într-o zi nu mi-a fost așa rău, nu am mai băut porcăria aia și v-am văzut. Ce făceați acolo? Vă dădeați în bărci? Nu, tăticule.
Cecilia Fofiu
Cu Mușița se știe de micuț și se joacă laolaltă din zori până-n noapte. Lăsați de capul lor le-a cășunat să dea o raită prin piața de pește. Se agață de un tramvai și, ajunși, adulmecă miresmele amestecate. Aleargă printre precupeți, zăbovesc și mai palpează peștii. Sunt morți, constată Muși în extaz. Obraznici, pipăie și mărgelele atârnate la gâtul unei cucoane, tăvălindu-se de râs, dar sunt alungați, agresiv, de grăsună. Tulesc pe o barcă ancorată la mal și, din plictiseală, patinează pe reziduuri de pescăruși.
