Mașina încetini și apoi se opri. Razele soarelui filtrate de ceață și ramuri inundau pădurea adormită. Mirosea a rouă. Furtuna din creierul lui se calmase. Era liniște. În sfârșit. Gândurile ca iele nebune amuțiseră. Parcă pășise într-o capsulă a timpului și spațiului unde era doar pace. Și frumusețe. Și iubire. O iubire inexplicabilă, copleșitoare. Divină. Un nod i se puse în gât. Ochii i se umeziră. Privi în oglinda retrovizoare. Aproape uitase. Nu era singur. Copiii dormeau cu ochii deschiși.
Ana Ludușan
Se uită buimacă la femeile din celulă, tinere, au carne pe ele, semn că au ce mânca, îmbrăcate bine. Ce caută ea printre femei îmbuibate, femeie de optzeci de ani, pregătită să plece pe lumea ailaltă. O vinit frigul, și-o tăiat prunul din grădină, că nu mai era de haznă, uscat ca iasca. S-o trezit cu Poliția la poartă și cu o grămadă de handralăi, care o filmau. Au ispitit-o: că de ce a tăiat prunul fără expertiză. E prunul meu. Se uită buimacă la lumea întoarsă pe dos. A ajuns de râsul satului, la ea în ogradă.
Elena Fermuș
Îi trecuse prin cap să meargă la radio să-și caute fiica. Să cânte cântecelul de când i se cuibărea la piept. Poate ar fi auzit-o și și-ar fi amintit. De mama. La tv n-ar fi putut, nu arăta bine. Dorul și anii o schimonosiseră de tot. Fetei nu i-ar fi plăcut. Era prea mândră, ca acum trei decenii, când s-a măritat c-un bogătan și n-a mai vrut să știe de mama ei săracă și țărancă. Dar n-a mai mers nici la radio. A-mbrăcat rochia veche de gravidă și a urcat povârnișul desculță. Să nască viața de apoi. Ultimele știri.
