Pe marginea șanțului dădea colțul ierbii și se ițeau păpădiile. Cașul popii avea frunzele cât unghia. Trecuse iarna, iar lelițele se adunau duminica la prânz, după slujbă, cu buzunarele doldora de semințe prăjite. Disecau chestiuni importante scuipând coji pe traista ciobanului. Ai văzut-o, fetică, pe noua profesoară? Care, aia cu fusta scurtă? Aia. Da de când a mai apărut? De două luni. Cu ce se ocupă? Cu franceza. Mare lucru, muy bien știm și noi. Oui. Râdeau știrb în soare. Nu le scăpa nimic, știau tot ce mișcă.
Iulia Stavre
Când am plecat din corporație n-am mai vrut să știu de nimic câteva luni bune. Mi-am luat cu mine bicicleta și cărțile de filosofie și am plecat în munți la cabana unui văr îndepărtat. În sat coboram o dată pe săptămână pentru o mică aprovizionare. Într-o zi, la magazin, tanti Veta mă iscodește. Și, ce mai e pe sus domnu' Horațiu? Am vrut să glumesc și i-am spus că din când în când mai aterizează o navă extraterestră pe pășune. Dimineața următoare, cabana era înconjurată de reporteri și fotografi.
Nicolae Popescu
Auzi, bă? Zise mama că mă văzu la televizor. Cică aveam un fes dă dac, țineam în mână un steag mare și strigam ceva cu ânapoi. Nu cred că fusăși tu, că stăm la crâșma asta de ieri. Cum dracu', bă, coborârăm să bem o bere și și plecară proștii ăia cu autobuzul. Pierderea lor. Nu, nu, nu fusăși tu. Și nici eu nu cred că fusăi, că mi-aduceam io aminte dă Bucale, am mai venit cu băieții. O fi careva dân sat, că toți suntem la fel, avem curaj când ne-mbătăm. Hai noroc, bine că ne dădură ăștia banii înainte, nu înapoi.
