Și-a împletit degetele în coama lui și s-au privit amărâți, ochi în ochi. Un cal fără călăreț și o soție fără soț. Tot drumul de la cimitir nu s-a clintit de lângă ea, negru și lucios ca sicriul pe care tocmai aruncaseră pământ. Oamenii nu îndrăzneau să se apropie, umbla vorba că mușcă. Cine, Amurg? Nu mușcă decât din dușmani, glumea Fane. Acum Fane e închis între scânduri, iar calul lui pășește lângă Ana, care nu mai are nici lacrimi, nici vlagă, dar are un măr în buzunar. Cum avea Fane, mereu.
Ionuț Morariu
Soarele fericirii nu apunea niciodată în mahalaua colivarilor. De mici, beau, mâncau și se veseleau și la rău nu se gândeau. Si de ce s-ar fi gândit? Slavă domnului, morți și înmormântări erau cu duiumul. Pretutindeni mirosea a arpacaș fiert direct în cristelniță, de înțelegeau și copiii că pomana nu are început și nici sfârșit. Până și porumbeii erau dresați la bomboane cip și toată lumea se saluta cu fi-ți-ar țărâna ușoară. Așa trăiau colivarii. Cu lingura-n colivă și cu sufletul în veșnicie.
Georgiana Andreea Năstase
Ia firu' ăsta, și trage de el, i-a zis. Și cât să trag? Din zori până-n amurg. Ai pornit pe Calea asta, mergi înainte. Nu te uita-napoi. Cu ochii triști, și inima-ndoită, în adâncul lui, știa că vorbele ei sunt adevărate. Însă nu știa dacă va putea să schimbe iar versiunea în care se prezenta viața sa. Ce știa era că nu se va cenzura să nu mai vadă. Cu ochii mai mari și privirea mai senină, cu maxilarul descleștat și cu ridurile de pe față, mult mai fine, s-a lăsat ghidat, și-a luat ghemul și a continuat. Drumul.
