Nimeni nu știa de când se însoțise fluturele cu băiatul. Ar fi zis că erau împreună dintotdeauna. Unde era băiatul, hop și fluturele. Făcea câteva rotocoale în jurul lui fâlfâind din aripile mari, apoi i se așeza pe umăr. Unii nici nu vedeau fluturele, dar îi simțeau zborul, culoarea. Asta până într-o zi când aripile fluturelui au început să se veștejească precum petalele florii lăsată fără apă. Tare s-a mai speriat băiatul. Abia când fluturele s-a uscat cu totul și-a dispărut, a văzut ridurile.
Titela Durnea
A crăpat lemne toată dimineața. S-a oprit doar cât să-și șteargă sudoarea și să-și lege basmaua. Iarnă grea, șapte guri de hrănit. A dereticat apoi ograda, a hrănit juninca, orătăniile, a măturat cerdacul, a făcut focul și-a pus de mămăligă. Timpul s-a scurs precum firele de nisip. Când ziua s-a-mpreunat cu noaptea și-a ridicat mâinile căuș, dând slavă lui Dumnezeu. A luat fotografia de pe laviță, i-a sărutat pe rând și-a slobozit un bogdaproste. Pe masă trona mămăliga aburindă la care se holbau șapte scaune goale.
Iulia Vîși
M-ai dus la mare. Cu călcâiul tău murdar de fostele iubiri ai desenat un cerc pe plajă. Ai pus o umbrelă în mijloc și-am locuit acolo o perioadă. Ne uitam la apus ca la știrile de la ora 8. Mi-ai dat un casting în lumina roșcată. Mi-aș fi vopsit părul în culori crepusculare să nu pierd arșița din bucle. Sorbeam o scoică în timp ce tu îmi sărutai nesiguranța. Ți-am adunat sarea din piept cu limba, iar tu mi-ai curățat nisipul de pe coapse. M-ai învățat că valul nu te poartă, nu te ridică, nu te izbește. Te trezește.
