Maria îngenunchease la marginea drumului și mângâia fruntea din care se scurgea un firicel de sânge. Avariile mașinii clipeau stins sub rafalele de ploaie. Iartă-mă că nu te-am văzut. Cățelul a privit undeva spre marginea pădurii, apoi, într-un ultim gest de iertare, și-a sprijinit botul pe genunchii femeii care plângea fără zgomot. Avea să-și amintească multă vreme pocnetul sec al biciului și vocea împleticită a bărbatului care se îndepărta înjurând. Nezeii tăi de câine, ți-am zis să nu mai intri în curtea mea.
Mihaela Vicol
Cum alții ghicesc în cafea, în cărți și-n alte cele, tot așa și nea Ion, vecinul meu, putea să-ți ghicească ziua de mâine doar privind culorile cerului din amurg. Numai că, de când i-a murit soția, a început să dea multe rateuri, iar oamenii s-au îndepărtat de el, făcându-l nebun. Cuprins de durere și de disperare că și-a pierdut atât soția cât și darul, a început să se afunde în tot felul de cărți. De atunci îl văd zilnic în tindă, cu capul aplecat într-o carte așteptându-și, parcă, propriul amurg.
Monica Aldea
Magul trase ușor cortina de stele pe cer. Mileniile nu erau pregătite, dar vremea venise. Viața însăși era scrisă în Marea Trecere. Cartea Înțelepciunii era deschisă la fila de pe care literele se ștergeau sub ochii lui. Lentila Ocheanului Timpului se aburi când înțeleptul privi pe pământ. Doi copii se jucau de-a Soarele și Luna. Ca în vremurile bune, în care Durata nu cerea vamă. Când se înseră brusc pe pământ, doi pumni micuți se îndreptară mânios spre cer. Atunci bătrânul scrise apăsat-Va urma.
