29.11.2025
Dragii mei, prietenii noștri vor călători din nou. Nu se sperie Marty, cu una, cu două. Următorul obiectiv? V-am spus sâmbăta trecută că am o bănuială. Poate și voi v-ați gândit la aceeași țară. Mai e puțin și vom afla cu toții!

- Încotro?
- Spre China, un alt focar al culturii Orientului antic.
- La ce dată ne oprim?
- Chinezii au o civilizație străveche. Într-un fel, mi-e greu să aleg momentul. Și știi de ce? Pentru că în cultura chinezilor de azi se regăsesc elementele culturii lor de acum 3.500 de ani, dar într-o formă evoluată. Chiar și scrierea actuală are legătură cu semnele de pe "oasele de ghicit" din acele timpuri.
- Și tu nu vrei să programăm computerul pentru perioada aceea? N-ar fi greu.
- Știu. Dar pentru interesele noastre muzicale e mai bine să ne ducem în China "clasică" și să cunoaștem perioada în care a trăit marele filozof Confucius (551 - 479 î. Hr). S-a născut cu numele Kong Qiu.
- Ăsta parcă-i nume de marțian.
- Ai venit la părerea mea? Glumesc. Nici egiptenii tăi și nici chinezii mei nu sunt extratereștri.
- Păcat! Asta mă face să mă simt cam singur...
- Nu ești singur, ești cu mine și te invit să mă însoțești în toate locurile în care vom putea descoperi muzica aici, în China ultimului mileniu înaintea erei noastre.
- Îmi iau și două bețișoare, poate mă aleg și cu o porție de orez.
- De ce nu? Ei cultivau orezul și atunci.
- Și cântau în timpul acela?
- Cântau și oftau. Stai s-auzi cuvintele unui cântec popular: "Cum trăiesc în libertate gâștele sălbatice / Odihnindu-se în arborii stufoși ai fluviului Yu! / Dar noi, țăranii, niciodată odihnindu-ne, veșnic lucrând pentru stăpân, / Nu ne putem nici măcar semăna meiul sau cultiva orezul!"
- Ehei! Și în vechea istorie a marțienilor existau astfel de nedreptăți, dar asta a fost foarte, foarte demult.
- Te cred. Revenind la muzică: în societatea vechilor chinezi, nu cântau numai țăranii oropsiți.
- Evident. Spune-mi dacă greșesc când ghicesc că muzica era prezentă în ceremoniile religioase...
-... și civile sau cu ocazia celebrării evenimentelor istorice.
- Bănuiam.
- Ceea ce sunt sigur că te interesează foarte mult să afli, ca "învățăcel" ce ești, e prezența obligatorie a muzicii în programul educativ al tinerilor din familiile aristocrate.
- Zău? Asta se notează pentru programul nostru școlar.
- Foarte bine. Tu, ca marțian, te miri, probabil, de orice fel de muzică auzi. Eu, având o educație europeană, mă minunez de culturile orientale cu specificul lor. La chinezi, subtilitatea merge până într-acolo că înțelesul unui cuvânt se schimbă în funcție de intonație.
- Același cuvânt înseamnă "alb" și apoi "negru" dacă-l intonezi altfel?
- Ceva de genul ăsta. Oricum, muzicianul trebuie să sublinieze și prin sensul melodiei aceste diferențe aproape insesizabile pentru necunoscători.
- De aceea cântărețul face salturi atât de mari ale vocii și cântă ba gros, ba subțire și strident?
- Și de aceea, dar mai este ceva specific muzicii chinezești - fie ea antică sau actuală: sistemul pentatonic, adică bazat pe numai cinci sunete.
- Parcă celelalte sisteme au șapte sunete, nu?
- În general, da.
- Îmi sună și acum în "urechi" (adică în aparatul de auzit), cum m-ai învățat data trecută: do re mi fa sol la si. Exact șapte.
- Cele cinci sunete ale chinezilor, în orice combinație s-ar afla, sunt inconfundabile.
- Știi cu ce îmi seamănă mie? Hai să-ți mărturisesc. Când eram pe Marte, după ce s-au descărcat instrumentele muzicale aduse de pe Pământ, m-am jucat și eu cu câteva dintre ele. Pe clapele negre ale pianului mergeam în sus sau în jos, le apăsam pe sărite...
- ... și îți ieșeau melodii asemănătoare cu muzica asta a chinezilor. Știu de ce: pentru că erau tot câte cinci sunete aranjate ca la ei, în sistem pentatonic. E o simplă coincidență, dar mi se pare formidabil că "urechile" tale au sesizat-o.
- Bravo, Marty! Ești genial!
- Hei, ce tot faci acolo?
- Am poftă de ceva dulce și mă laud singur, ca să te fac să spui: "laudă-mă gură, că-ți dau o prăjitură", iar eu să-ți răspund: "dă-mi!".
- Ha-ha, drăguțul meu marțian a obosit. Uite cum facem: îți mai spun două vorbe despre instrumente și apoi mergem acasă, că ne dă mama și prăjitură și tot ce vrei.
- Mniam-mniam...
- Chinezii au foarte multe instrumente din toate grupele, făcute din atâtea tipuri de materiale, încât să poată obține o mare bogăție a timbrelor: piatra, argila, arama cu aliajele ei, pielea, lemnul, tărtăcuțele, mătasea...
- Tărtăcuțele nu sunt rude cu dovleacul?
- Ba da, dar mai mici și în forme tare nostime.
- Dintre instrumentele cele mai vechi și mai răspândite, am să-ți prezint qin-ul.
- Chinul? Nu mă speria! Eu vreau să-nvăț de plăcere.
- Așa se numește un instrument de coarde, un fel de țiteră. Îi spune și guqin.
- Oare scoate sunete dulci? Mmmm... îmi lasă gura apă...
- Poate, uneori, dar nu e de mâncat, dragule.
- Păcat!

GuQin
Sculptură în piatră a unui bodhisattva cântând la un guqin, descoperită în Shanxi, dinastia Wei de Nord (386-534)

- Putem auzi cum sună?
- Putem!


- Ce delicat cântă... ce îmi mai arăți?
- Alt instrument, dar de suflat. Se cheamă sheng și are o cutie de rezonanță făcută din lemn, metal sau tărtăcuță uscată, cu 12 până la 17 tuburi de bambus cu ancii de metal.

Grup de suflători. În centru sheng...

- Ascultăm și noi ceva?
- Sigur că da! Iată un pasionat al acestui instrument. L-a adus cu el în Anglia și a dorit să bucure ascultătorii cântând la metroul din Londra sau în alte locații. S-a făcut remarcat. Vei vedea în scurtul exemplu care urmează pentru "cine" a ajuns el să cânte.


- Oooo! Regina!!!
- Dar se cântă uneori la sheng și în sala de concert. Haide să ascultăm!


- Ce mult mi-a plăcut! Vreau să te întreb dacă știi mai multe despre această lucrare. Parcă auzeam ciripitul unei păsări. Mă simțeam în mijlocul naturii. Nu știu să explic.
- Da, Marty, "urechile" tale funcționează foarte bine! Am ascultat împreună o piesă tradițională chineză. Îi spune: "Pasărea Phoenix își etalează aripile". Se aude și ciripit și mișcări de aripi, se aud multe lucruri transpuse cu talent pentru sheng.
- Mai vreau să știu la ce instrument cântau cele patru fete. Mi-a fost clar că ele acompaniau, dar m-a impresionat și partea lor.
- Cântau tot la un instrument vechi, numit pipa. În vechea Chină de acum peste 2000 de ani, o celebră frumusețe, Wang Zhaojun, implicată în istoria acestei țări - pentru care se spune că a adus pacea -, apare în toate reprezentările cântând la pipa.

 

- Ce interesant! S-ar putea să mă tenteze să revin în China. Dar nu acum...
- Știu! Ar mai fi multe instrumente de descris, dar ți-am promis o pauză dulce, de care și eu am mare poftă.
- Uraa! Cu toată viteza, direcția prăjituri!

Pentru cei care îl cunosc bine pe Marty, nu e de mirare că are poftă de o prăjitură. Dar vă asigur că nu exagerează cu dulciurile. Și nici prietenul lui pământean. Și... nici măcar eu!!! Pe sâmbăta viitoare!

(va urma)

1 comentariu

  • O nouă călătorie în lumea antică, dar şi o frumuseţe celebră
    Daniela Ştefănescu, 30.11.2025, 03:29

    Săptămâna trecută am făcut o călătorie extrem de interesantă în Antichitate, în anul 2500 î.H., la „indienii ăștia” care „știu cum să îmbine cuvântul cu muzica, cu mimica și chiar cu dansul, în așa fel încât să nu te plictisești la un spectacol”, aşa cum îi explica lui Marty prietenul lui pământean.
    Iar acum am fost invitaţi să-i însoțim în altă cultură antică extraordinară, şi anume în toate locurile în care am putut descoperi muzica în China ultimului mileniu î.H. M-am delectat cu dialogul dintre cei doi prieteni, cu informaţiile atât de bine dozate de autoare şi cu muzica pe care am ascultat-o cu atâta plăcere.
    M-au cucerit şi pe mine instrumentele „guqin” sau „sheng”. Dar cel numit „pipa” nu doar că are un sunet special, ci este legat şi de celebra Wang Zhaojun, care era de o frumuseţe răpitoare şi apare în toate reprezentările cântând la pipa. Ea este implicată în istoria Chinei, sigur că nu doar întrucât cânta la acest instrument, ci şi pentru că a fost o adevărată politiciană, despre care se spune că a adus pacea în ţară. Şi, fără să vreau, am făcut o analogie cu pipa păcii la amerindieni, deşi cuvântul este desigur un omonim.
    În concluzie, avem din nou un text aparte al lui Nicole şi aşteptăm să vedem pe ce meleaguri ne va purta sâmbăta următoare.


Publicitate

Sus