În cele ce urmează, Mihai Buzea (n. 1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus zece romane. Cel mai recent roman: Pădurea Vrăjitoarei Mici la Editura Frontiera, 2025, cel mai recent volum de proză scurtă: Dă diriga de băut la Editura Litera, 2025) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Criză la bordul navei spațiale, Safari, Atenție, câine rău, Le-am văzut pe toate, Euforia și Ne dăm în bărci - toate textele aici.
*
În cursul ultimelor luni am avut de-a face (mai mult ca de obicei) cu corporatiștii. Printre alte lucruri pe care le-am învățat de la comunicarea cu ei, în scris, a fost și acest imo. Apărea mereu: imo-n sus, imo-n jos, până când nu m-am mai putut abține și-am întrebat: măi fraților, dar ce e imo ăsta?! Cum, Mihai, nu știi? Vaaai... păi știe toată lumea! E un acronim de la "in my opinion" și este foarte folosit, pentru că-i foarte util! Dar de ce-i așa util?, m-am mirat eu ca vițica, iar explicația pe care am primit-o mi s-a potrivit mânușă: pentru că oamenii sunt susceptibili. Așa că, ori de câte ori ai ceva de spus, este categoric preferabil să exprimi acel ceva într-un mod cât mai pașnic posibil, pentru a evita orice impresie de agresivitate, de superioritate sau de șefie. Nu spui niciodată "Aici nu e bine!", ci totdeauna "După părerea mea, nu e bine aici". Nu spui "Taie bălăriile alea din final și rescrie-l", ci "După părerea mea, finalul ar putea fi revizuit" și tot așa. Pentru a evita pierderea de timp, în loc de "după părerea mea" (in my opinion) s-a impus imo, care e scurt și clar și înțeles de toată lumea. Aveau dreptate. Am învățat ceva de mare folos.Imo, ieșirea din bulă este sănătate curată. Învăț, înveți, învățăm. Să înveți nu-i rușine! Așa că mi-am făcut un plan pentru anul 2026. Să mai citesc și alte lucruri în afara celor pe care le citesc eu de obicei (adică literatură română mainstream foarte foarte contemporană). Planul e clar: două cărți pe lună, adică 20 de cărți pentru 2026 (mai sunt și săptămâni moarte pentru lectură, fie de la prea multă muncă, fie de la prea multă relaxare). Iată începutul, ca să vorbim pe concret: decembrie 2025, Împărăția cerului și a eclerului și Povestiri din crângul cu bujori; ianuarie 2026, Când o să te faci mare și Judecătorul artificial; februarie 2026, Compensări și Un loc îndepărtat, numai al lor. Așa o să merg și tot restul anului viitor, țopăind printre autohtoni, edituri, stiluri, străini, proză scurtă și romane, ceea ce recomand tuturor colegilor de aici, de pe Ficțiuni Reale. Motivul: cantonarea între "noi și-ai noștri" a fost bună, cel puțin pentru mine și cel puțin o vreme, dar acum a devenit, dacă nu o închisoare, atunci categoric un corset.
Păi eu zic că nu este bine așa, dragii mei! Ce, să nu-mi las sânii să respire?!
Criză la bordul navei spațiale
1. Pe calea vieții ajuns la jumătate, înfruntând teama de necunoscut cu mult curaj, căpitanul Ionescu se hotărî să-și înscrie destinul printre stele. Chiar aici, pe LoveGalaxy, i-a răspuns o anume Mimi25. Un an de corespondență cu suspine și gifuri de roiuri căzătoare l-a convins că fata este adevărata dragoste. Când, în sfârșit, nava acostă, simți cum timpul se sfâșie ca o pânză subțire. Lângă un chioșc cu gogoși, o bătrânică sprijinită în baston îi făcu semn. Mimi sunt. Tu ești ăla care postează poze din facultate? (Dorin Vasile)
La această temă, evident, nu se putea construi decât fie prin umor, fie prin deturnarea sensului temei. Dintre textele care au ales prima abordare, acesta mi s-a părut cel mai agerel.
2. Căpitane, pupa-ți-aș laseru' matale, am pierdut tracțiunea uărp și vin clingonienii, să moară mama. Cu c? Păi ce, e kilogram sau Kogălniceanu, să scriem cu k? Are lasere cu ei? Are, zici că e ale lui Ceaușescu, când i-a prăjit pă ruși, pupa-i-aș căciula dă miel. Auzi bă, Pardaiane, dar tu știi din ce e făcute navele clingoniene? Este dă fer, dom căpitan. Uhură, pupa-ți-aș insigna dupe pept, cât e, fată, tona dă fer? Așa mult? Spocule, pregătește macnetul. Sulule, mână, bă, nava mai spre ei. (Răzvan Drăgoi)
Iar acesta a salvat tema (imposibilă, de altfel) prin limbaj.
3. Am tot ce trebuie pentru ciorbă în bucătăria mea de vis care-i albă, nichelată, ordonată, cu sertare, butoane și jeturi de lumini ca-ntr-un film SF. Cu utilaje încastrate în pereții pe care se derulează rețete. Mângâi cu privirea încăperea, e ca un soare, miroase divin, cum să stric perfecțiunea cu ceapa fiartă? Simt puseul de lene dezolantă cum crește-n mine, sting luminile și comand pizza. Familia va mânca din cutii sub cerul înstelat și voi promite că după criză voi găti cea mai bună mâncare din galaxie. Cândva. (Andra Toropoc)
Nu prea înțeleg după care criză. După criza de lene a vocii narative sau după criza datoriilor suverane din 2008 - 2009?
4. Mă cheamă Ducu și locuiesc cu bunicul. Doar noi doi, după accident. Ca să-mi alunge tristețea, mi-a construit o căsuță în copac. A numit-o Nava Spațială Aurora. Ca pe mami. Seara urc și privesc cerul, iar bunelul se așază pe bancă, jos. E vocea computerului de bord. Eu întreb și el răspunde: ce stea e aia? Vega. Dar aia? Altair. Și cealaltă? Tace. Cealaltă? Tace. Cobor repede să văd de ce. Stă cu mâna pe piept. Ochii închiși. A adormit? Respiră? Îl zgâlțâi. Bauuu, icnește deodată și râde. M-ai speriat, bunelule. (Ana-Maria Butuza)
Textul conține această formulare, ușor de trecut cu vederea, dar care îi conferă o altă adâncime, odată înțeleasă: "Doar noi doi, după accident". Bravo, Ana-Maria!
5. Jurnal de bord Ziua 214. Pasager unic în creștere. Sistemele vitale în parametri. Destinație, lumina. Alertă. Nivel oxigen scăzut. Filtru de aer compromis. Flux nutritiv instabil. Pierdere lichid protector. SOS primit. Pereții navei pulsează. Zone secundare blocate. Luptă pentru concentrarea energiei în interior. Motorul inimă accelerează. Criză depășită. Supraviețuire pasager. Destinație finală atinsă. Uși evacuare în funcțiune. Primul contact cu cosmosul. Se aude strigătul. Misiune îndeplinită. Viața a început. (Cristina Daniela Dumitru-Pascal)
N-o să știu niciodată ce simți când naști, Cristina. Altă experiență care îmi va lipsi pentru totdeauna din CV.
Safari
1. Deschideți, dom'le, odată, e deja și un minut. Cineva bate frenetic în geam cu o monedă. În dosul ușilor, un gardian îndesat ridică din umeri și arată a nedumerire spre zona caselor de marcat, pesemne vânzătoarele sunt de vină. Bătaie de joc, se aude din spate. Să dea câte una, să ajungă la toată lumea. Vecinii, dacă vor, să stea cu noi la coadă, că și mie mi-ar conveni să-mi ia altul, să-mi aducă la nas. Deodată, ușile culisează stânga-dreapta și hienele hămesite se reped spre raftul cu oferte - tigăi la zece lei. (Sonia Ungureanu)
Sculptură!
2. Ca să plecăm singuri din cămin, au mărit chiria la 600 de lei. O cameră în gazdă costa 500 de lei. M-am mutat la Irma-néni. Ne-am înțeles foarte bine. Auzea mai greu, avea 82 de ani. I-am reparat radioul cu lămpi și i-am montat o sonerie care cânta In the jungle, the lion sleeps tonight. Puștanii au descoperit-o repede și apăsau pe buton, ca apoi să fugă fix sub fereastra mea. Stăteam la parter, dar n-am sărit pe geam, ci am ieșit pe ușa din spate și i-am luat ca din oală. Apoi am așteptat să apară părinții. (Gyorgy Gyorfi-Deak)
Nu sunt sigur că înțeleg bine. Puștanii au fost chelfăniți și eliberați, sau ținuți captivi până la sosirea părinților, ca să fi chelfăniți acasă? Mi-aș fi dorit claritate 100%. Am făcut și eu figura asta cu soneria, acum vreo 45 de ani.
3. Mă fac mică în brațele lui pe canapea. Aștept să înceapă filmul. El l-a ales. Ne știm de o lună și deja molfăi floricele la el acasă. Eu, sincer, aș vrea să mă molfăi cu el. E prea reținut cu intimitatea. Aș vrea să fac sex, dar el se retrage. A ales un film romantic. Soarbe din cola și din genericul ce curge pe televizorul LG. Eu îl sorb pe el din profil. Out of Africa e filmul meu preferat, zice. E ăla în care el o spală pe ea pe cap? zic. Da. Robert Redford e preferatul meu. A murit azi, zic. Pa sex. Plânge. (Johanna Scîntee)
Aș inversa ultimele două propoziții, Johanna: " A murit azi, zic. Plânge. Pa sex."
4. Mai aveam două zile și aventura grupului avea să se termine. Dar John era trist. Ceva în genul versului românesc: nici nu mâncă, nici nu bea. Zadarnic am încercat să-i aflu motivul de tristețe. În seara aia au apărut câteva sticle de whisky. Am văzut elefanți, John? Da. Antilope, rinoceri? Da. Ai împușcat leul? Da. Fel și fel de jivine; ce e cu tine, omule? Ce naiba ai? Beat muci, căzut la pământ, bocea ca un copil. N-am văzut, și bolborosi ceva. Ce? Mppmă. Ce, mă? Mmpmm. Spune pe silabe. Pu-pă-ză; de câteva luni. (Florin Leșan)
Era mai puternic finalul fără acest "de câteva luni", oricum neverosimil în cazul unui safari african. Nu poate dura atât de mult, oricum ai lua-o.
5. Excursie în Africa sub-sahariană. Tanzania. Ofertă pentru un Safari turistic. Plătesc cu bucurie suma destul de pipărată, mă echipez și mă urc în Range-Roverul dedicat. Mi se povestește că voi vedea toate animalele junglei și că cei mai periculoși sunt leii. Să nu întorc niciodată spatele pentru că atacă cu viclenie. Ajung. Toate animalele viețuiau pașnice pe-acolo. N-am văzut lei. Mi s-a spus că stau pitiți și ne pândesc. Auzeam răgetele de peste tot. Am înțeles la plecare. Erau doar difuzoare. (Aurelian Țolescu)
Eu nu înțeleg, domnule Țolescu, de ce textele dumneavoastră se apropie mereu de "perfecțiunea Buzea", fără s-o atingă vreodată. Ce este așa greu, pentru numele Celui Înalt? Vă mai arăt o dată cum se scrie finalul: "Am înțeles doar la plecare. Erau difuzoare."
Atenție, câine rău
1. Eram imobilizat, cu fularul încă pe gură. În aer se simțea izul gazelor lacrimogene, amestecat cu cel al promisiunilor de răzbunare. În secția de poliție, un burtos mă-ntrebă: Ce-ai făcut? Am apărat culorile, răspund. Zâmbește. E doar un meci. Nu e. E derby-ul. Unicul derby. E totul. Când mi-au dat drumul, afară ploua. Pe zidul de vis-à-vis scria: Muie Steaua. Am scuipat sângele închegat și am plecat spre stadion. Pentru culori. Pentru mine. Pentru demonul care urlă de fiecare dată când aude fluierul arbitrului. (Răzvan Dițescu)
Și dacă acest text era imperfect (dar nu este), tot îi dădeam locul întâi. E un secret al Gropii; nu-l va divulga nimeni, niciodată.
2. Nea Ion urla cât era ziua de lungă. Ba la copii, ba la muiere. Dacă i se părea ceva pe dos, umfla pieptul ca un taur și se certa cu toți sfinții din calendar. Vecinii nu prea îi călcau pe dinainte, știindu-l zurbagiu nevoie mare. Mezinul, Dumitru, pâinea lui Dumnezeu, zici că nu erau frați, nu alta. Avea o vorbă bună pentru toată lumea, ajuta fără preget. Când Dumitru o strânse de gât pe Saveta, cumnată-sa, Ion plânse ca un copil și ceva se stinse în el. Cumva știuse dintotdeauna. (Monica Liana Radu)
Minunat. Ilustrarea literară a zisei populare: "Câinele care latră nu mușcă". Dar cel care nu latră... mda. Dumitru. Adulter i-a trebuit Savetei?
3. Domnule, câinele dumneavoastră mi s-a uitat sub fustă. Păi purtați pantaloni. A, așa e, voiam să îmbrac o fustă astăzi, știți, am picioare frumoase. Dar uitați cum mă privește. Cum doamnă? Ca un bărbat în călduri. Câinele e castrat. De ce? Se uita la nevastă-mea cu o privire libidinoasă. A, sunteți căsătorit. Mda. Nu purtați verighetă să induceți femeile în eroare? Nu, am uitat-o la amantă. Cu speranță. Aveți și amantă? Mda, două. Doamne, ce monstru. Vă las totuși numărul meu de telefon, poate vă mai eliberați. (Nic Ularu)
Am savurat fiecare cuvințel din text, ca orice boșorog pezevenchi, mai puțin acestea două, pe care nu le-am înțeles: "Cu speranță."
4. De câte ori mă apropii de gard, stomacul mi se face nod. Mă uit printre scânduri, dar nu văd nimic. În mintea mea trăiește un monstru cu colți și ochi aprinși, care sfâșie oameni. Noaptea, îmi apare în vis și mușcă bucăți din mine. Dar monstrul adevărat e în casă. Are chip de om, poartă curea și miroase a alcool. Îi spun tata. Într-o dimineață, când n-am mai putut îndura, am fugit. Dar, înainte să dispar, am scris cu vopsea albă pe poartă: Atenție, om rău. De atunci, nu mi-a mai fost frică de câini. (Monica Bologa)
Monica, mi-ai rupt inima cu doar trei cuvinte: "Îi spun tata". Bravo!
5. Și îl cheamă Bălălău, scuzați rima, da' chiar ăsta-i numele lui. E așa de rău, că-i dau jos botnița doar când îl hrănesc, adică o dată pe săptămână. Bine, i-o scot și când vine soacră-mea, da' n-o fac din răutate, ci din plăcerea de a o auzi cum își arată recunoștința: noroc cu Grigore, că m-a scos din gura bestiei. De fapt, acelea sunt puținele momente când spune vorbe frumoase despre mine. În rest, are grijă s-o ațâțe pe Cocuța: mai bine l-ai fi luat pe Sebastian, că-i inginer și are pechinez. (Paul Dârvariu)
Am citit și texte mai bune scrise de dumneavoastră, domnule Dârvariu, dar am avut o iubită în clasa a șaptea (doar ne pupam, nimic mai mult, eram prea cruzi). O chema Mihaela. Mihaela Bălălău. Ce era să fac? V-am dat locul cinci.
Le-am văzut pe toate
1. Peste tot trebuie să mă duc să îi adun. De prin ape, de pe munți, de pe străzi, de pe câmpuri de luptă, de prin spitale. Acolo mă mai împiedică doctorii, dar mă întorc la ei mai devreme sau mai târziu. Îi găsesc acasă când sunt singuri și tot nu scapă. Unii mă cheamă ei, disperați că i-a părăsit iubita sau că și-au pierdut averea la pariuri sau pur și simplu sunt deprimați. Și fac asta zi și noapte, fără pauză. Am obosit și eu. Nu, mulțumesc, nu vreau ceai. Vino cu ceva ce nu știu și îți mai dau timp. (Mihaela Popescu)
Sculptură!
2. Regele a dat sfoară-n lume că fiul lui vrea să se-nsoare. Fiul a zis că n-o va alege pe cea mai frumoasă prințesă, va face un concurs de șah. Cine-l va câștiga, aceea va fi aleasa. Sute de pretendente s-au înscris. Regele a inspectat sala, mesele de joc, a primit prințesele. În ziua concursului, i-a zis prințului: o vezi pe domnița de la masa 71? Cea cu botine de catifea fucsia, rochia cea mai scurtă, sânii cei mai la vedere, care a pus acu' mâna pe rege. Va fi mama ta vitregă. Bună idee ai avut cu șahul ăsta. (Nicolae Popescu)
De câte ori să explic, domnule Popescu? Nu e vorba de "sfoară" (cu aia se leagă pachetele), ci de "șfară", adică de fuioarele de fum ale focurilor de pe înălțimi; acelea erau mijloacele de comunicare la distanță în evul mediu românesc, când era lumea săracă și n-avea bani de telefoane mobile.
3. Am tras prin viață ca boul la jug, am gustat din bucurii cât boaba de mei și din necazuri cât carul cu fân, m-am îndrăgostit de trei ori și de fiecare dată muierea a fugit cu altul mai rumen la față și cu chimirul mai plin, am căzut, m-am ridicat, am râs cu lacrimi și-am plâns cu hohote, m-am târguit cu norocul și m-am socotit cu păcatul, și tot ce mi-a rămas, melancolic și cu haz, e să povestesc lumii întregi, căci asta-i singura avere ce n-o poate lua nici dracu', nici vremea și nici moartea ce pândește la colț. (Arthur Ianoși)
Cam romantic și cam auto-indulgent, domnule Ianoși, dar simt foarte la fel, așa că vă dau locul trei. Sper totuși ca moartea să pândească la alt colț.
4. Guvernante cu taior, mămăițe care voiau să-și suplimenteze pensia, studente entuziaste, toate mi-au călcat pragul. Dornice să aibă grijă de niște îngerași. Unele credeau că e ca-n manuale, altele c-o să-și urmărească telenovela preferată în timp ce copilașii dormeau senin. Când dădeau cu ochii de băieți și se prindeau că nu e nici după rețete, nici de stat pe canapea, se evaporau. Dispăreau ca măgaru-n ceață, cu tot cu promisiuni și aranjamente. Lăsând în urmă două capete cârlionțate, papuci și haine de schimb. (Oana Brumă)
Exact așa a pățit și soacră-mea când căuta femeie la curățenie. Azi de zile s-a canonit cu tot felul de ciudate, până să dea peste Monica, da-i-ar Dumnezeu sănătate, că de-atunci nici c-a mai lăsat-o din mână. Bine, în text e vorba despre alt tip de muncă la domiciliu, dar ce vină am eu că țin la soacră-mea și că textul m-a emoționat?
5. Într-o rână, într-o parte, direct, desfăcute, destupate, bătătorite, fără supărare, nostime, aromate, urât mirositoare, ademenitoare, fantastice, perfecte, plictisite, blegite, zbârcite, adunate, supărate, glumețe, vesele, nerăbdătoare, interesante, atractive, dornice, competente, miraculoase, magice, promițătoare, fantastice, nemaipomenite, dulci, scumpe, pretențioase, adorabile, de neratat, imposibile, delicioase, încântătoare, calde, calme, atractive, de nerefuzat și aș putea continua, dar sunt doar ginecolog. (Marian Bircea)
Previzibil dar simpatic. Aș fi preferat ca textul acesta să fi fost scris de una dintre colegele noastre, domnule Bircea: atunci textul ar fi primit locul întâi, pentru curaj!
Euforia
1. Făcu ultimul pas. Nici îngeri nu cântară, nici ceruri nu se deschiseră larg, ca în povești, dar ceva fremăta înăuntru, mult mai subtil, ca o chemare, ca o mângâiere. Își umplu plămânii, aerul rece ardea, dar lui i se păru purificator. Simți gustul victoriei cu vârful buzelor, cu porii deschiși la maxim. Închise ochii și primi binecuvântarea timp de o secundă nesfârșită, apoi căzu în genunchi. Bucuria se sparse. Imaginea Anei îi tremura în fața ochilor. Îi va face chemare. Fluviul sclipea în urmă, șarpe de lumină. (Monica Liana Radu)
Absurd. Un frontierist care forțează granița cu Yugoslavia în 1988 (sau 1989, sau mai devreme, sau oricând), pe sectorul fluvial (nu pe cel terestru), nu lasă în urmă Dunărea "șarpe de lumină". Pe vremea aia, atât Dunărea cât și malul românesc erau în beznă, în beznă absolută. Mai multă atenție la circumstanțele istoriei reale, Monica!
2. Îmi simt corpul inundat de un sentiment incert ce-mi dă culoare obrajilor, îmi alimentează combustia internă și mă mistuie temeinic. Alături de acest val venit de nicăieri, adrenalina o ia la galop printre celule, iar starea de nesiguranță pune stăpânire pe întregul corp, îl dă peste cap și îl rostogolește de câteva ori. Totul se domolește la fel de repede cum a început, și mă lasă confuză, agitată, într-un lac de sudoare. Îmi revine respirația și euforia, între două bufeuri, și înjur menopauza. (Mona Zelenco)
Superb. Bronz. Bravo, Mona! Locul doi.
3. Stau pe bancheta unei mașini scumpe. Am mult spațiu și îmi place cum se simte tapițeria din piele. Mi se deschide portiera. Întind piciorul drept să cobor. Port niște pantofi Louboutin. Gleznă de căprioară, gambă de atletă, coapsă de vikingă. Rochia de mătase turcoaz este fabuloasă. Văd o mână de bărbat gata să mă ajute. Mă sprijin. Jason. Jason Statham. Îmi spune pe nume. Good evening, Jessica. Se filmează The Mechanic 3. Aș vrea să ațipesc, să mă mai văd o dată. Închid laptopul rămas pe burtă. (Laura Stanciu)
Poveste reală: am lucrat la manuscrisul cuiva, făceam mentorat cum ar veni, iar autoarea a băgat într-un pasaj, la modul foarte serios, exprimarea "gleznă de gazelă". I-am explicat cum e cu ridicolul în literatură. Spre norocul și lauda ei, m-a crezut. Textul acesta ar trebui înțeles de fiecare doamnă care se apucă să scrie și care se înamorează de propriul personaj.
4. Totul se rotea. Ochii vedeau mici lumi al căror stăpân eram. Îmi era, în același timp, foame și silă de senzații. Simțeam, dintr-odată, tot. Aici și acum. Uram oamenii, din rândul cărora proveneam. Din cauza lor, nu puteam fi decât semizeu. Götterdämmerung? Menschendämmerung? Era amurgul zeilor sau al omenirii? Sunteți doar o gașcă de sclavi. Uitați-vă la mine. Regele Șopârlă poate orice. Pentru că eu știu că raiul și iadul vin prin același ac. Primul este euforia. Al doilea sunetul prelung al defibrilatorului. (Răzvan Drăgoi)
Text previzibil pentru tema dată ("Euforia"), dar foarte bine executat tehnic. Nu știu cine este Regele Șopârlă, atât am de cârcotit.
5. Înainte ca vinul să-și revendice puterea, lumea pare perfect ordonată. Apoi, lichidul roșu, promisiunea pentru simțuri, dizolvă gândurile și conturul realității. Euforia, ca o dantelă fină între mine și ce mă înconjoară, se insinuează. Sunt lucid, parcă m-aș privi într-o oglindă curățată de praf. Pare că sufletul se simte confortabil în acest trup obosit. Dimineața, lumina rece îmi dezvăluie fragilitatea adevărului: euforia, clipa de grație chimică, dispare. Rămâne doar dorința reeditării ei. Începutul dependenței. (Marina Borzescu)
Prea multe cuvinte pe final, încărcare inutilă a textului. Cititorul a înțeles demult ideea, concizia era cea mai bună linie de urmat: "Dimineața, lumina îmi dezvăluie adevărul: clipa de grație a dispărut. Rămâne dorința. Începe dependența."
Ne dăm în bărci
1. Eram cu prietena mea la Drăgaică și-au apărut doi bărbați lângă noi. Frumoaselor, vă facem cinste c-o răcoritoare și-apoi mergem la o fierbințeală-n vâsle împreună, vreți? Au arătat spre parcare dar eu am văzut dincolo de umerii lor zona cu leagăne și-am zâmbit, voiam tare mult să zbor. Ăștia s-au precipitat să cumpere bere, dar prietena mi-a șuierat: proasto, trebuie să fugim acum. Am năvălit în autobuzul care tocmai pleca și ne-am ascuns privind cum se topeau în zare micile ambarcațiuni la care jinduisem. (Andra Toropoc)
"A te da în bărci" nu are legătură cu bărcile, ci cu leagănele de bâlci, scrâncioburile, tiribombele, "dulapurile" (așa li se zicea prin Vrancea). Odată suite în respectivele leagăne, codanele erau ridicate în aer, iar curentul de aer le ridica fustele (fotele), astfel încât li se puteau vedea, de la nivelul solului, organele genitale (la țară nu se purta lenjerie intimă: chilot, slip, dres etc). Flăcăii aveau, fulgurant dar repetat, priveliștea pe care și-o amintesc spectatorii filmului Basic Instinct, din scena interogatoriului, cu personajul interpretat de Sharon Stone. De aici provine expresia populară, așa a intrat în limba română literară. Deci în textul tău, Andra, nu au ce căuta vâslele. La "bărcile" la care se referă zicala nu exista niciun fel de vâslă.
2. M-a priponit Nelu aseară în gardul viu din spatele blocului. Mi-a spus că am țâțele ca pietroaiele, mai tari ca ale Mariei de la scara B. Toți o cred pe Maria și frumoasă, și deșteaptă. Nu suntem prietene. Eu aș vrea, dar ea nu-mi răspunde la Ce faci. Nelu mi-a lăsat o vânătaie pe picior și mă feresc s-o vadă mămica. Ea mă vrea cuminte, dar nu știe că eu m-aș plictisi dacă-aș fi. Dacă eram ca Maria, mă țineam bățoasă, nu puneau ei mâna pe mine. D-aia, când mă dau în leagăn la bătător, îi las să se uite sub fustă. (Johanna Scîntee)
Același lucru. Fetele de la oraș purtau chiloți, deci textul este aproape corect.
3. Cel mai mult îmi plăcea după ce luam covrigi pe sfoară, suc înghețat și ne plimbam printre magazinele cu miros de colaci și plastic chinezesc. Nu cumpăram nimic niciodată, dar apăsam mereu tălpile șlapilor să vedem cât sunt de moi și făceam concurs cu mama care găsește cei mai moi șlapi. Ne lăsau pe degete un miros de cauciuc și tata râdea că suntem făcuți din gumă. Apoi mergeam să ne dăm în bărci, cu burțile pline și zâmbetele pe buze. Dar acum ne-am dat doar într-o barcă. Ne e dor de tata. (Ioana Vlădău-Babii)
Deși textul suferă de aceeași confuzie în "bărci" și "datul în bărci", aici este vorba de altceva, iar finalul salvează totul. Bravo, Ioana!
4. Lângă Shanghai erau canale de apă într-o zonă păstrată de autorități la un nivel de ev mediu. Vedeai cum trăiau chinezii în 1600. Ne plimbam cu bărci conduse de localnici, mișcate cu o singură vâslă mânuită, în mod magic, printr-o mișcare în formă de 8 răsucit. Doar ceaiul verde fierbinte ne astâmpăra transpirațiile generate de infernala căldură umedă. În fața mea era o barcă cu un pescar care pescuia cu un cormoran. Sărea în apă, apuca câte un pește și-l punea ușurel în barcă. Pe-atunci nu erau povești pescărești. (Aurelian Țolescu)
Vai de capul nostru, domnule Țolescu. Păi ce-am vorbit eu pân-acum? Tema primită de dumneavoastră nu era "bărci". Era "Ne dăm în bărci". Adică n-are nicio treabă sula cu prefectura, chit că dumneavoastră povestiți frumos. Mă rog, cui i-o plăcea. Eu, când aud de China, cuget numai la lagăre de muncă silnică.
5. Am ajuns și eu la Veneția. Mi-a plăcut foarte tare. Oare ce-ar fi zis mamaia dacă ar fi ajuns aici? Păi eu cum aș duce gâștele la Beica? Ar trebui să vând căruța cu cal și să-mi iau o barcă. Și porcul unde l-aș crește? Nu, mamaie, nu aș putea să stau aici, mie îmi trebuie câmpul întins, îmi trebuie dealul cu pădurea lui, via pe care să o culeg toamna. Eu m-am născut să dau la sapă și să ud varza cu apă din gâldan. Mi-a plăcut la Veneția, m-am dat și cu gondola. Jumătate de oră, pe ceas, tarif fix. (Florentina Ghițescu)
Talmeș-balmeș în textul tău, Florentina, nu se leagă nimic cu nimic. Totuși, locul cinci, ai prins selecția, și numai soacră-mii să-i mulțumești: l-a bombănit pe bietul socru-meu de i-a căzut tot părul din cap, iar când au fost la Veneția, omul a rupt din portofel pentru gondolă și gondolier. Indecent de scump. L-a decavat. Când m-am dus la el în vizită, după vreo lună, m-a tratat cu apă plată bună rece: toți banii pentru tradiționalul whiskey fuseseră sparți pe gondola aia. Juma' de oră, da, corect.