Eram de gardă împreună când s-a întâmplat. Mă uitam la monitor - și nu la tine - pentru că știam că o să pleci. Când totul s-a terminat, ți-am luat ecusonul. Nu știu de ce, dar l-am păstrat în buzunar. Sunt nopți în care aud pași pe coridor, pași pe care-i știu prea bine. Iar când un bec pâlpâie, știu că ești tu. Te simt acolo, încă în tură. Și da, uneori îți vorbesc în gând. Dar trebuie să te las să pleci. Uite, ia ecusonul. Sper că, acolo unde te duci, nu există gărzi nesfârșite.
Paul Dârvariu
Încă mai dorm cu fereastra larg deschisă. Nu fac focul în dormitor, nu simt nevoia. Cu fesul pe cap, împachetat ca o sarma în plapuma groasă, trag în piept aerul tare al muntelui. Simt cum îmi limpezește plămânii și creierul. Chiar și visele mi le curăță de zgura zilelor. Mi le face mai adevărate decât viața însăși. Azi noapte a fulguit puțin și-am simțit iarna furișându-se pe geam. Știu ce-mi lipsește. Nu te bucura, nu-i ceea ce îți închipui tu, înfumurato. Îmi lipsește salteaua electrică. Am uitat-o la București.
Alexandra Buhudini
Ș-au venit serafimii cei cu aripile încrucișate și-or umbrit fața pământului ce stătea să se prăvălească peste maica mea, care ținuse toată blândețea icoanelor bizantine în ochii ei drepți, roși acum de viermii tăcerii hristice. Și mi-am întors fața Bunuțului cu care nu mai aveam un Est comun. Ș-am plâns, pân-am rămas o picătură de apă, pe care au venit hingherii heruvimi s-o sterilizeze, să nu mai poată da din coadă vieții. Ș-a venit un bărbat, m-a înghițit, iar acum îi curg pe obraz în fiecare noapte, spre Est.
