Am umplut cu paie trupurile micuțe, le-am cusut pe burtă și le-am fixat ochii larg deschiși. După ce-am încărcat în camion animăluțele, am verificat lista de livrări. Prima oprire era la învățătorul pensionar care din zori m-aștepta în poartă. A luat cutia cu mâini tremurânde și a ridicat hamsterul în dreptul ochilor apoși, bine ai revenit acasă, i-a șoptit și l-a strâns la piept. L-am instalat pe perna din bibliotecă, bătrânul răsfoia deja o carte, bucuros că-n orele de insomnie va avea draga, vechea lui companie.
Marina Borzescu
Când i-a spus că pleacă, ea mesteca o felie de pepene, atentă să nu-și păteze pijamaua cu pisici. El împachetă ultimele cărți, un Mishima și ghidul de pescuit. Ai să-mi lipsești noaptea, a zis el, cu o voce moale. Ziua nu? a întrebat ea, fără să ridice privirea. Ziua dorm. Au râs amândoi. El își luă valiza, ea a pus jazz în surdină. Când ușa s-a închis, ea a rămas o clipă nemișcată, ascultând tăcerea ce se așeza peste mobilă. A oftat: Sper să nu fi luat încărcătorul meu. E singurul care merge. A zâmbit ușor.
Sara Ungureanu
M-am trezit deodată singură. Eu, care nu am cunoscut tăcerea, am ajuns să trăiesc într-o liniște de mormânt. Nici măcar nu îmi amintesc când m-ai lovit prima dată. Nu știu de ce mi-am cumpărat fondul de ten sau de ce mi-am mințit prietenii că m-am împiedicat doar. M-am trezit singură și mută, redusă la tăcere ca ultimă formă de revoltă împotriva ta. O să-mi lipsești noaptea, când nu pot să dorm și nu pot să plâng și nu pot să uit cât rău îmi făceai, dar cât de repede te iertam când ajungeam în patul rece și gol.
