L-a întâlnit când rătăcea prin întuneric. Ochi goi, mâini tremurânde. Noaptea vorbeau doar ei doi și umbrele. Ea îi spunea despre lumină și cum, uneori, trebuie să te pierzi ca să te regăsești. El despre fricile care îl urmăriseră ani de zile și despre golul din piept care nu se umplea niciodată. L-a ascultat. A alungat umbrele până s-au risipit. Când întunericul s-a retras, a privit-o recunoscător. A zâmbit și s-a îndrăgostit de sora ei. Nu era nici primul, nici ultimul. Era singurul care-i lipsea cu adevărat.
Ruxandra Donose
Mii de șerpi par să-i strângă pieptul. Înghite în sec și își privește mâna tremurândă. Îi e tare sete. Își umple repede un pahar cu apă, îl bea cu nesaț și se întoarce la text. Clipește des să-și limpezească ochii și continuă să citească. Regele Lear, e fabulos. Îl simte, e chiar el acela alunecând în disperarea și singurătatea celui mințit. Derutat de onestitatea sării din bucate. Devenit sclavul cârjei lichide, cu procente. Azvârle cu năduf sticla de perete, știind perfect cât de mult îi va lipsi la noapte.
Paul Dârvariu
De fapt, mă gândesc la tine și ziua. Doar că ziua mă iau cu treaba, cu grijile, cu drumurile și uit. Noaptea e altceva. Dacă dorm, te visez non stop, în cele mai ademenitoare ipostaze, dar îmi aduc aminte că nu mai am voie să te ating și visul mi se transformă în coșmar. Întind mâna să te caut acolo unde erai de obicei, dar găsesc locul gol. Nu mai suport. Cred c-o să-mi schimb doctorul. Mie-mi zice: nea Grigore, o picătură dacă mai bei, nu mai prinzi Crăciunul și el se lăfăie la terasă cu sticla de whisky în față..
