S-au îndrăgostit când ea se plimba pe strada cu tei din centrul orașului. Era vară și o creangă încărcată de smochine se ițea de după un gard. S-a cocoțat, a început să culeagă. O voce a tușit, s-a dezechilibrat și când l-a văzut, a pufnit cerându-i să o țină de mână. S-au căsătorit după liceu. La greu, ea îi schimba perspectiva, el o făcea să râdă. Pensionari fiind, se plimbau în parc, de mână, până când el a căzut la pat. În noaptea de pe urmă, trupul calm aștepta marea clipă, ochii o implorau, ține-mă de mână.
Andreea Marza
O întreagă viață plânsă într-o singură noapte. Ce paradox. Ochii știu că ne servesc iluzii, dar chiar și sufletul? În el mi-am pus toată încrederea. Acum rămâne cu mine, rănit, într-un pat gol, tăcut și plin de amintiri. Mi-aș fi dorit să plec eu, dar mi-ar fi fost prea dor. Un bagaj în plus pe care psihicul meu nu și-l mai permite. Funcționez pe low-cost, modul supraviețuire. Energia rămasă o investesc în copil. Trag de mine să fac patul, să pun colțul acolo unde îți plăcea ție. Chiar dacă știu că nu mai vii.
Magdalena Daminescu
Ziua mă luam cu treabă, toate rămăseseră pe mine și la multe nu le știam rostul, dar noaptea se furișa cu spaime și gânduri multe. Patul mi-a rămas prea mare și când mă întorceam spre locul lui, mă lua cu frig. Perna lui m-a salvat, o luam în brațe, îi povesteam de peste zi și vorbeam cu ea, îmi ștergea lacrimile și parcă mă liniștea. Noaptea o mai pierdeam, mă trezeam și o căutam disperată. De multe ori îl visam supărat, atunci îi spuneam ce mult îmi lipsește. Strângeam perna la piept și ziua devenea suportabilă.
