i-am zis. Glumești?- mi-a zis, și a plecat. Deja mi-e dor de ea și mă zvârcolesc în nirvana mea privată, când ziua pleoapa își închide. Năuc mă uit la foile albe și o urăsc, mă simt deposedat. Of, cum mai înfloream noi vise. Și cum mă aștepta învelită doar cu raze de lună. Dar eu, idiotul de mine, doar o contemplam, în timp ce goleam sticlă după sticlă pline cu poșircă. Încă mai caut o urmă din ea, un fir de păr fantezie, parfum vinovat. Iar e noapte și ea, Muza, m-a părăsit. Și nu-mi vine nimic în cap a scrie.
Iulia Biro
A închis conversația. Definitiv. N-a fost ușor, nici surprinzător. Ziua nu le aparținuse, însă de orele târzii se agățaseră ca de un refugiu. A fost o relație cu prea multă intensitate, tocmai pentru că venea fără promisiuni. Niciunul n-ar fi vrut să plece. Uneori, alegerea adultă e să te lași fără alternativă. O să îi lipsească tot - el, cuvintele, acel spațiu nocturn unde și-au permis să fie. Sunteți sigură că vreți să vă ștergeți contul? o întreabă ecranul. Degetul îi tremură înainte să se așeze pe da.
Dana Popescu
Vino cu mine, mi-ai spus. Nu vezi că țara asta se duce de râpă? Dar erai singur pe un taler. Pe celălalt erau părinții, frații, prietenii, viața pe care-o știam, chiar și pisica mea pufoasă. Așa că te-am lăsat să pleci, spre viața pe care o visaserăm pentru amândoi. Te caut pe facebook și mă opresc din visat: căsuța cu garduri albe e reală, copiii sunt reali, și viața ta cu Ida, prietena mea, e cât se poate de reală. Îmi iau pisica în brațe și dau drumul la Netflix. Rulează un film din care eu am ales să lipsesc.
